19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăEconomiePrimarul Nicușor Dan vrea să înființeze o comisie pentru coordonarea companiilor municipale

Primarul Nicușor Dan vrea să înființeze o comisie pentru coordonarea companiilor municipale

Primarul general, Nicușor Dan, a convocat, pentru ziua de luni, 28 decembrie, o ședință cu membrii Consiliului General al Municipiului București (CGMB), în care una dintre temele anunțate este înființarea unei comisii pentru coordonarea companiilor municipale.

Este vorba de acele companii înființate de Gabriela Firea în perioada în care a fost primar general. La acel moment, consilierii Opoziției susțineau că aceste companii municipale au fost înființate ilegal și, drept urmare, ele trebuie desființate.

Primul punct pe ordinea de zi a ședinței CDMB de luni este următorul: “Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 401/21.12.2020 privind înfiinţarea comisiei speciale pentru monitorizarea companiilor municipale. Iniţiator – primarul general al Municipiului Bucureşti”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...

Compania de RCA a statului promisă de un an nu este nici acum înființată

După falimentul Euroins din martie 2023, ASF promitea măsuri mai dure pentru jucătorii din piață și înființarea unei companii românești de stat care să...

Răsturnare de situație în opțiunile pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan a ajuns primul în intențiile de vot, înaintea lui Piedone

Nicușor Dan a ajuns primul în intențiile de vot pentru funcția de primar general al Capitalei iar principalul său contracandidat, Cristian Popescu Piedone, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă