26.9 C
București
vineri, 11 iulie 2025
AcasăEconomieParlamentul a votat, pe articole, proiectul bugetului de stat. Urmează votul final

Parlamentul a votat, pe articole, proiectul bugetului de stat. Urmează votul final

Vineri, 22 decembrie, de la ora 12,00, este programat votul final, în plenul reunit al celor două Camere.

La votul de joi, pe articole, parlamentarii au aprobat bugetele pentru toţi ordonatorii principali de credite, inclusiv pentru ministere.

La bugetul Ministerului Energiei a fost admis un amendament privind alocarea sumei de 10 milioane de lei pentru un program de cercetare în domeniul nuclear.

Au mai fost votate, pe articole, bugetele pe anul 2018 pentru Academia Română, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, Oficiul Naţional de Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, precum și bugetul Agerpres.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Podul de peste râul Buzău, al doilea ca lungime din România, a fost deschis circulației

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat deschiderea oficială a circulației pe podul de peste râul Buzău, parte a nodului rutier...

Senator american avertizează: Parteneriatul dintre United Airlines și JetBlue ar putea afecta concurența și crește prețurile biletelor

Senatorul democrat Richard Blumenthal și-a exprimat îngrijorarea cu privire la un parteneriat propus între United Airlines și JetBlue Airways, sugerând că acesta ar putea...

O masă din inox „suportă” multe, la propriu și la figurat, în domeniul HoReCa și alimentar

Când vorbim despre eficiență, igienă și durabilitate în spațiile profesionale de gătit sau procesare, gândul ne duce inevitabil la masa din inox. De ce?...
Ultima oră
Pe aceeași temă