7.8 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăEconomieOMV Petrom începe exploatarea gazelor şi petrolului în apele Georgiei

OMV Petrom începe exploatarea gazelor şi petrolului în apele Georgiei

OMV Petrom a câştigat licitaţia internaţională organizată de Agenţia de stat pentru petrol şi gaze din Georgia şi a obţinut o licenţă generală pentru exploatarea resurselor de petrol şi gaze, în Blocul II, din apele teritoriale georgiene, din Marea Neagră, informează InCont.

„Intrarea unui investitor nou, important şi bine cunoscut în Georgia confirmă că mediul de afaceri din ţară, inclusiv în domeniul extracţiei de gaze naturale şi ţiţei, este transparent, atractiv şi uşor de înţeles pentru giganţii mondiali”, a declarat Natia Turnava, adăugând că firma care a câştigat licitaţia va începe forajele după studii seismice, potrivit Neftegaz.RU.

În apele teritoriale ale României, OMV Petrom explorează, împreună cu ExxonMobil, zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.

Anul trecut, ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat în repetate rânduri, încă de toamna trecută, de la preluarea mandatului, că legislaţia din sectorul petrolier offshore va trebui aprobată în Parlament prin consens politic, iar Guvernul nu va avea nicio iniţiativă în acest sens.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Cele mai citite

Kim Jong Un anunță că programul nuclear al Coreei de Nord va continua „pe termen nelimitat”

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că programul nuclear al țării sale va continua 'pe termen nelimitat', au raportat miercuri media de stat,...

Tottenham, în căutarea unui transfer salvator! Clubul londonez analizează achiziția lui Nico Williams pentru a redresa sezonul

Tottenham Hotspur traversează o perioadă extrem de dificilă în Premier League, iar antrenorul Ange Postecoglou încearcă să găsească soluții pentru a salva sezonul. Una...

Emmanuel Macron „o mută” pe Mona Lisa într-o cameră „specială” de la Muzeul Luvru

Mona Lisa, cel mai faimos tablou din lume, va avea propria sa cameră la Muzeul Luvru, după renovările care vor avea loc în clădirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă