10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăEconomieOMV Petrom contribuie cu 3 milioane de euro la modernizarea Spitalului Județean...

OMV Petrom contribuie cu 3 milioane de euro la modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, susține modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu 3 milioane de euro. Unitatea medicală este cea mai importantă din Prahova, fiind singurul spital din zonă cu secții de chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă și tratare a pacienților cu arsuri.

„Suntem bucuroși că putem contribui la dotarea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu echipamente moderne, care îmbunătățesc calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Acest proiect este deosebit de important pentru noi și întărește parteneriatul solid pe care l-am construit cu comunitatea de aici. În paralel cu investițiile pe care le realizăm și locurile de muncă pe care le asigurăm în Ploiești și județul Prahova, suntem implicați în numeroase alte proiecte sociale dezvoltate în beneficiul comunităților locale,” spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

„Mulțumim companiei OMV Petrom pentru implicarea sa în modernizarea Spitalului Județean de Urgență din Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu”. Datorită acestei sponsorizări importante, chirurgii noștri vor beneficia de dotări moderne care îi vor ajuta să facă ce știu ei mai bine: să salveze și să protejeze viața pacienților lor. OMV Petrom arată astfel că este un actor responsabil al comunității noastre și suntem convinși că vom dezvolta împreună și alte proiecte importante pentru comunitatea noastră,” spune Iulian Dumitrescu, Președinte al Consiliului Județean Prahova.

Cele 7 săli de chirurgie ale Blocului Operator al Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu”, dintr-un total de 13, au fost recent renovate și vor fi dotate, în urma sponsorizării acordate de OMV Petrom, cu o serie de echipamente moderne. Printre acestea se numără 4 mese de operație, 5 linii complete de chirurgie, defibrilator, aparat de anestezie de înaltă performanță, sistem pentru intubații dificile cu video asistență, sisteme de sterilizare a aerului, aparat de radiologie și alte echipamente medicale.

OMV Petrom s-a implicat constant în proiecte importante din domeniul sănătății. Astfel, compania a susținut cu 10 milioane de euro Asociația Dăruiește Viață pentru primul spital oncologic pentru copii din România. De asemenea, OMV Petrom a susținut cu 1,5 milioane de euro Asociația Blondie, pentru a facilita transportul pacienților, în special copii, ale căror afecțiuni nu pot fi tratate în țara noastră. Compania s-a implicat și în combaterea pandemiei COVID-19, sprijinind Crucea Roșie și spitalele din prima linie cu 1,4 milioane de euro. În total, în ultimii 5 ani, OMV Petrom a susținut sectorul medical din România cu peste 16 milioane de euro.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă