26.9 C
București
marți, 15 iulie 2025
AcasăEconomieNegocierile pe marginea programelor operaționale pentru fonduri alocate între 2021-2027 s-ar putea...

Negocierile pe marginea programelor operaționale pentru fonduri alocate între 2021-2027 s-ar putea încheia repede

Dorim să încheiem cât mai repede cu putinţă negocierile pe marginea programelor operaționale prin care vom atrage fondurile alocate pentru perioada 2021-2027, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vâlceanu.

Acesta s-a întâlnit, marţi, cu directorul general al DG Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene, Marc Lemaitre.

„Vrem să obţinem toate beneficiile prin alocarea fondurilor europene pentru perioada 2021-2027 pentru atingerea unor obiective foarte importante pentru ţara noastră. Din acest motiv, dorim să încheiem cât mai repede cu putinţă negocierile pe marginea programelor operaţionale prin care vom atrage fondurilor alocate”, a subliniat Dan Vîlceanu, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

Discuţiile cu oficialul Comisiei Europene au vizat documentele care vor stabili priorităţile pe care România le va finanţa din fondurile europene alocate prin politica de coeziune pentru perioada 2021-2027. Concret, au fost analizate detalii privind Acordul de Parteneriat şi Programele Operaţionale, transmise Comisiei Europene în perioada decembrie 2021- ianuarie 2022, potrivit agerpres.ro.

Negocierile programelor operaționale pentru intervalul 2021-2027 vor fi finalizate cât mai repede posibil

În context, ministrul român a precizat că vor fi continuate eforturile pentru finalizarea documentelor de programare pentru perioada 2021-2027, precum şi pentru îndeplinirea criteriilor aferente condiţiilor favorizante. Dan Vîlceanu a subliniat nevoia ajungerii la un acord în privinţa propunerilor de transfer de fonduri, pentru a putea finanţa nevoile specifice de dezvoltare la nivel naţional şi regional ale României.

Potrivit comunicatului MIPE, în cadrul reuniunii, oficialul european a prezentat poziţia preliminară a direcţiilor de specialitate ale Comisiei Europene privind elementele fundamentale care necesită acord între cele două părţi, astfel încât Acordul de Parteneriat să fie transmis oficial Comisiei Europene în luna aprilie, apreciind gradul de maturitate al acestui document strategic. Reprezentanţii Comisiei Europene au precizat că programele operaţionale vor fi aprobate treptat, în funcţie de progresul negocierilor.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Protest în Piaţa Victoriei: Funcționarii care gestionează fondurile UE, revoltați de noile măsuri fiscale

Funcționarii susțin că pachetul legislativ le afectează grav activitatea, în special capacitatea de a gestiona eficient fondurile europeneAngajați din mai multe instituții publice ies...

România, fruntașă la paturi de spital, dar codașă la îngrijirea vârstnicilor

Potrivit celor mai recente date Eurostat, România ocupa, acum doi ani, locul trei în Uniunea Europeană la numărul de paturi de spital raportat la...

Dragoș Anastasiu: Primul pachet de măsuri a fost unul „dureros”, dar a avut „efecte imediate”

2025 și 2026 vor fi anii în care românii vor simți cel mai mult povara măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan, a afirmat...
Ultima oră
Pe aceeași temă