12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieLudovic Orban: Vom aloca resurse impresionante în infrastructură

Ludovic Orban: Vom aloca resurse impresionante în infrastructură

Orban a declarat la Braşov că prioritatea zero trebuie să fie investiţiile în infrastructură.

“În următoarea perioadă, dacă vrem să ne modernizăm, dacă vrem să creştem standardul de viaţă pentru fiecare român, dacă vrem să asigurăm chiar şi unirea tuturor provinciilor istorice, să asigurăm perspective de dezvoltare pentru toate regiunile din România, prioritatea zero trebuie să fie investiţiile în infrastructură, iar în ceea ce ne priveşte pe noi, vom aloca resurse impresionante cum nu au fost alocate niciodată în ultimii 30 de ani în modernizarea infrastructurii”, a afirmat premierul.

El a mai spus că autostrada Comarnic – Predeal ar fi trebuit să fie gata de mult.

“Comarnic – Braşov trebuie să se facă de mult. Când am plecat de la ministerul Transporturilor în 2008 am lăsat licitaţia pentru realizarea contractului de parteneriat public-privat cu finalizarea primei faze de preselecţie, urmând să se facă selecţia dintre consorţiile care se calificaseră pentru faza finală.

Din 2008 până astăzi singurul tronson de autostradă de pe tronsonul Comarnic – Braşov este cel pe care stăm noi, de 6,3 kilometri care va fi în curând gata (n.r. tronsonul dintre Cristian şi Predeal)”, a afirmat Orban.

La ora 12.00, premierul va face o izită la amplasamentul Aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă