15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieInvestițiile imobiliare au crescut în anul pandemic

Investițiile imobiliare au crescut în anul pandemic

Creșterea investițiilor imobiliare este dată de tranzacțiile în segmentul birourilor care au reprezentat aproape 86% din volum, majoritatea din București, potrivit raportului de piață întocmit de Colliers International pentru primul semestru al anului. În ciuda valorii mai mari față de cea a perioadei similare din 2019, perspectivele sunt incerte, deoarece mai multe tranzacții majore au fost înghețate sau chiar anulate.

Pe de altă parte, piața terenurilor continuă să înregistreze tranzacții și un interes semnificativ, chiar dacă, la nivelul terenurilor agricole, prețurile au mai scăzut și din cauza crizei economice provocată de pandemia de coronavirus dar și pe fondul unuia dintre cei mai proști ani agricoli din ultimele trei decenii.

Peste un sfert din volumele înregistrate pe plan local au fost generate de vânzarea portofoliului GTC către fondul de private equity Optimum, care include mai multe proiecte de birouri în București (tranzacție estimată în jurul a 116 milioane de euro pentru România). Două tranzacții de dimensiuni similare (care depășesc 50 de milioane de euro) au provenit din încheierea celei de-a treia faze a proiectului de birouri The Bridge (achiziționate de proprietarii lanțului de bricolaj românesc Dedeman) și de birourile Global City Business Park (achiziționate de grecii de la Arion Green), potrivit datelor oferite de Colliers International.

2020 era de așteptat să fie cel mai bun an din perioada post-criză pentru piața investițiilor imobiliare din România, susțin specialiștii din domeniu, însă contextul pandemiei a încetinit performanța în prima jumătate a anului. În același timp, mai multe tranzacții mari ce depășesc pragul de 100 de milioane de euro, inclusiv una care ar fi stabilit un record pentru piața locală în ceea ce privește dimensiunea, au fost amânate în contextul actual sau au fost chiar anulate.

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă