Facilitatea Europeană SURE este un instrument de solidaritate de 100 de miliarde de euro, la nivel european, pentru a ajuta lucrătorii să-și păstreze veniturile și firmele să rămână viabile, în criză.
Acest lucru ar permite oamenilor să își plătească în continuare chiriile, facturile și achiziţiile de alimente, pentru a oferi stabilitate economiei.
Înainte de coronacriză, era de neimaginat ca statul să asigure astfel de plăţi în masă, cu atât mai puţin la nivelul UE-27. Experţii în macroeconomie numeau genul acesta de ajutor bănesc hellicopter money (bani din elicopter). Acum, paradigma economică s-a schimbat, ca şi noţiunea.
„Redresarea economică rapidă a UE depinde de modul în care reuşim să punem în aplicare măsurile deja convenite, precum şi instrumentul de redresare.” Florin Cîţu, ministrul Finanţelor
România consideră că implementarea rapidă a Instrumentului SURE, de către Comisia Europeană, precum şi adoptarea cu celeritate a instrumentului de redresare, sunt prioritare, în contextul coronacrizei, a spus ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN).
„Redresarea economică rapidă a UE depinde de modul în care reuşim să punem în aplicare măsurile deja convenite, precum şi instrumentul de redresare”, a explicat Cîţu, la ECOFIN.
“Trebuie”, a continuat acesta, “să ţinem cont de necesităţile diferite ale statelor membre, să asigurăm flexibilitate în aplicarea instrumentelor şi să evităm introducerea unor sarcini administrative nejustificate”.
Datorie guvernamentală
Statele UE vor contribui, la fondul de 100 de miliarde de euro pentru SURE, cu garanţii de 25% din volumul facilităţii, adică de 25 de miliarde de euro.
Acestea se vor constitui ca datorie publică guvernamentală garantată şi nu vor avea impact pe deficitul bugetar, decât în cazul în care sunt executate. Pentru România, garanţiile se ridică la 393 de milioane de euro.
„Am început deja discuţiile cu oficiali din Comisie, pentru aprobarea acţiunilor eligibile. Funcţionarea eficientă şi flexibilă a acestuia e deosebit de importantă pentru România, care nu poate accesa instrumentele aferente Mecanismului European de Stabilitate”, a spus Cîţu.