„Preţurile de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 este 3,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) este 2,8%”, se spune într-un comunicat.
Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 este 100,56%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) determinată pe baza IAPC este 2,3%.
Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.
„Ulterior publicării Raportului din luna martie s-au materializat unele presiuni inflaţioniste semnificative, induse preponderent de componentele coşului de consum aflate în afara controlului politicii monetare – îndeosebi pe segmentul preţurilor combustibililor, dar şi al celorlalte componente ale grupei bunurilor energetice (energie electrică şi gaze naturale). În schimb, pentru rata anuală a inflaţiei de bază (CORE2 ajustat), revizuirile sunt relativ minore, aceasta urmând să atingă 2,8% în decembrie 2021 şi 3% în decembrie 2022. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1% în luna decembrie. Natura preponderent temporară a şocurilor anticipate pentru acest an, va implica ulterior efecte de bază favorabile, urmând ca rata anuală a inflaţiei IPC să coboare până la 3% la finele anului 2022. În plus, corecţia de la valori situate uşor peste 4%, în cursul anului 2021, la valori plasate confortabil în intervalul ţintei, respectiv în apropiere de 3%, este de aşteptat să aibă loc deja în cursul trimestrului I 2022”, se spune în raport.
Comparativ cu Raportul asupra inflaţiei din martie, revizuirile ratei anuale a inflaţiei IPC sunt consistente pentru finalul anului 2021 (+0,7 puncte procentuale), respectiv +0,2 puncte procentuale pentru decembrie 2022 (la acest orizont, în principal ca urmare a unei contribuţii mai ridicate din partea indicelui CORE2 ajustat).