Luni, ROBOR la 3 luni a urcat la 3,03%.
Marţi, acest indice a ajuns la 3,04%, cel mai mare nivel din 28 octombrie, când a fost tot 3,04%.
ROBOR la 6 luni a stagnat la 3,12%.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru al doilea trimestru din 2019, a crescut la 2,66%, de la 2,63% în T1 2019.