Jumătate din acest deficit – adică 7 miliarde de euro – provine din comerțul cu produse chimice și petrochimice, adică exact ce România nu prea mai produce, dar de care, în schimb, este mare nevoie. Mai clar, de 7 miliarde de euro – bani românești – se creează și se mențin locuri de muncă în alte țări. Din această sumă, aproape 400 de milioane de euro reprezintă deficit pe îngrășăminte chimice, un capitol la care, până nu demult, aveam o balanță excedentară. Astfel, dacă la ceea ce înseamnă petrochimie încă din anii 2000 suntem pe deficit (în creștere an de an, pentru că necesarul a crescut odată cu economia), capacitățile industriale închizându-se una după alta (RAFO, Carom, ultimul exemplu, Oltchim), la capitolul îngrășăminte faptul că importăm mai mult decât exportăm este de dată relativ recentă. Punctul de inflexiune a fost anul 2014, când raportul export/import s-a inversat.
În 2012, chimia românească mergea la turație maximă, cu toate fabricile de îngrășăminte lucrând în plin. A urmat liberalizarea pieței de gaze pentru clienții industriali, care a dus la aproape o dublare a prețului gazului între martie 2013 și aprilie 2014. Fabricile au mers din rău în mai rău, pentru ca în perioada 2014-2016 să se închidă aproape toate. Este vorba despre cele din grupul InterAgro (6 la număr), controlat de Ioan Niculae, doar Azomureș Târgu-Mureș (Ameropa Elveția) rămânând încă în funcțiune. Până în ziua de azi sunt în insolvență și închise (proprietarul a primit și o pedeapsă cu închisoare), iar acest lucru a condus, așa cum datele pe care le prezentăm arată, la o debalansare totală a comerțului României cu produse chimice. Momentul închiderii fabricilor de procesare a gazului a coincis cu momentul în care balanța comercială din îngrășăminte a început să fie din ce în ce mai deficitară. “Peste 7 miliarde de euro pierdem anual din comerțul cu produse chimice și petrochimice. Nu mai avem industrie, am închis fabricile. Bine că l-am băgat la pușcărie pe Ioan Niculae, care producea, dădea de muncă, ca să cumpărăm acum tot de prin vecini”, spune deputatul Remus Borza, cunoscut pentru că este cel care a scos Hidroelectrica din insolvență.
Scădere brutală, în doar câțiva ani
România a câștigat în 2012 cel mai mult din comerțul cu îngrășăminte, după ce și anii precedenți fuseseră, la rândul lor, buni. În 2013, exportul net scăzuse, în 2014 deja exporturile nu mai făceau față importurilor. În 2012, România exporta peste 2 milioane de tone de îngrășăminte de toate felurile (azotați, potasice, fosfatice și compuse), în valoare de 710 milioane de euro. Producția era evident mai mare, pentru că, normal, existau și livrări la intern. Cumpărătorii erau din Bulgaria, Italia, Franța, Turcia, până în SUA și chiar Guatemala. Importurile, în același an, erau de 450.000 de tone și 263 de milioane de euro, rezultând un excedent de 450 milioane de euro.
Anul 2013 aduce o evoluție încă bună a comerțului cu îngrășăminte, cu excedent comercial, mai mic însă ca în 2012, circa 200 de milioane de euro. În 2014, începe declinul: exporturile românești se cifrează la 1,2 milioane de tone (încă exportam cantități mari în Ungaria, SUA, chiar și Argentina), în valoare de 306 milioane de euro, în timp ce importul era de 311 milioane de euro. Au urmat doi ani în care deficitul comercial s-a adâncit, pentru ca în 2017 să ajungă la 420 milioane de euro. Nu am mai exportat decât de 114 milioane de euro, apărând o piață majoră nouă – China, în timp ce importurile erau de 533 milioane euro. Germania, Ungaria, Bulgaria și Rusia au inundat cu fertilizatori piața locală.
În sfârșit, în primele 11 luni ale anului 2018 (atât cât are date diseminate INS), importurile ajunseseră la 458 de milioane de euro, corespunzător unei cantități de 1,2 milioane de tone de îngrășăminte. Exporturile sunt de doar 450.000 de tone, în valoare de 110 milioane de euro, adică deficitul comercial ajunge, între ianuarie și noiembrie, la 340 de milioane de euro.
Dacă luăm perioada 2014- 2018, strict pe datele INS, vedem cum peste 1,6 miliarde de euro au ieșit din România pe comerțul cu îngrășăminte, alimentând industriile de profil din țările vecine. Culmea, perioada în care România a pierdut cel mai mult din acest tip de comerț a coincis cu perioada cea mai bună pentru agricultură. Cu precădere ultimii doi ani, 2017 și 2018, au adus o creștere remarcabilă a producției agricole, România ajungând primul jucător din UE la porumb și floarea-soarelui și pe poziții fruntașe la grâu și soia. Practic, cu cât fermierii au produs mai mult, cu atât au avut nevoie de mai multe îngrășăminte de import, pentru că de la intern nu aveau de unde să ia. Astfel, chimia românească, fiind închisă, nu a putut beneficia de creșterea agriculturii, cu impact și pe absența locurilor de muncă din domeniu, dar și asupra potențialelor taxe și impozite ce ar fi revenit statului.
Cu privire la această problemă, anul trecut, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), a susţinut că este evident că ţara noastră consumă ceea ce produc alte state. “Ţara noastră nu produce şi, din păcate, iată că degeaba avem resurse naturale, cum este gazul metan, dacă nu mai producem îngrăşăminte, nici produse petrochimice, care figurează ca valoare adăugată la gazul metan, ci îl vom arde în sobe, dacă avem noroc. Deci, deficitul este alarmant, uitaţi-vă că avem deficit şi la animale, şi la produse alimentare. De unde pretindem că asta este prioritatea şi puterea şi averea României, iată că importăm şi mâncare mai mult decât producem şi exportăm”, a apreciat oficialul citat.
România are circa 9 milioane de hectare de teren agricol, un necesar de îngrășăminte chimice de peste 2,5 milioane de tone, șapte fabrici care le pot produce, din care șase, cele ale InterAgro, sunt acum închise.
