15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieImobiliareÎn București, prețurile apartamentelor vor crește, estimează liderii grupului ONE United Properties

În București, prețurile apartamentelor vor crește, estimează liderii grupului ONE United Properties

În București, prețurile clădirilor de calitate și prețurile apartamentelor noi vor crește, întrucât cererea este mai mare decât oferta.

Această estimare a fost prezentată, într-o conferință de presă, de liderii grupului ONE United Properties, drept răspuns la o întrebare adresată de “România liberă”. Conferința de presă s-a desfășurat la data de 25 aprilie 2023.

„Este clar că este o presiune în sus pe preţuri. Este clar că preţurile cresc, mai ales la stocul nou, de calitate”, a explicat Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties. „În ceea ce privește apartamentele vechi, de proastă calitate sau la periferie, preţurile pot scădea. Însă pentru tot ce înseamnă locaţii centrale şi stoc nou, preţul va creşte, fiind o presiune semnificativă. Nu există ofertă suficientă”, a subliniat Victor Căpitanu.

Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties / foto Mihai Diac

Reprezentanții ONE au precizat că, în București, cererea de apartamente noi este mai mare decât oferta. În acest context, în anul 2022, reprezentanții ONE subliniază că au avut mai multă cerere decât apartamente disponibile pentru vânzare. Una dintre explicații este și faptul că puterea de cumpărare a locuitorilor din capitala României ar fi crescut mai mult decât inflația. Din păcate, în restul țării, situația financiară a populației este mult mai precară.

Puterea de cumpărare din București ar fi cu 50 la sută peste media europeană, estimează reprezentanții One. Ce-i drept, în restul României, puterea de cumpărare este sub media europeană.

În prezent ONE deține circa 5700 de apartamente autorizate, aflate în diferite stadii de execuție. Unele dintre ele vor fi finalizate în anul 2023. “Cu aproximativ 5700 de apartamente aflate în construcție sau autorizate, rămânem fermi în strategia noastră de a ne concentra pe regiunea Bucureștiului, unde cererea pentru dezvoltările noastre sigure, eficiente din punct de vedere energetic și durabile continuă să crească”, a declarat Claudio Cisullo, președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.

One United Properties a avut Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la data de 25 aprilie 2023. Grupul One a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri consolidată de 1,2 miliarde de lei. Această sumă este în creștere cu 4% față de anul 2021. Profitul brut a ajuns la 572,9 milioane de lei, în scădere cu 5% față de anul precedent.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă