Un portret al liderului chinez Mao Zedong, realizat de Andy Warhol şi găurit de Dennis Hopper cu două focuri de armă, a fost vândut pentru 302.500 de dolari, la o licitaţie organizată de casa Christie’s, marţi, la New York, depăşind de peste 10 ori estimările specialiştilor, informează Reuters, potrivit Mediafax.
Tabloul, realizat în 1972 şi aflat în colecţia de artă a actorului american Dennis Hopper, a fost pictat în nuanţe de albastru şi verde şi prezintă figura lui Mao, considerat fondatorul statului comunist chinez modern.
Lucrarea a fost evaluată la o sumă cuprinsă între 20.000 de dolari şi 30.000 de dolari. Tabloul a făcut parte din colecţia de artă a actorului Dennis Hopper, scoasă la licitaţie de casa Christie’s.
Mao a fost una dintre sursele majore de inspiraţie pentru Andy Warhol. Pictura vândută marţi la New York este unică în lume, deoarece conţine două găuri provocate de două focuri de pistol, după ce temperamentalul actor american s-a speriat şi „a confundat portretul de pe peretele vilei sale cu Mao însuşi şi de aceea l-a împuşcat”, au declarat reprezentanţii casei Christie’s.
Dennis Hopper, care a murit de cancer în 2010, la vârsta de 74 de ani, i-a arătat ulterior lui Andy Warhol cele două găuri din tablou, iar cei doi artişti au fost de acord să considere acea lucrare drept rezultatul unei „colaborări”. Warhol a desenat cercuri în jurul găurilor, marcând gaura din umărul drept al liderului chinez cu inscripţia „warning shot” (foc de avertizare), iar pe cea din pleoapa ochiului stâng cu inscripţia „bullet hole” (gaură de glonţ).
Un alt portret de Warhol, ce o reprezintă pe Marilyn Monroe şi care a fost realizat în 1967, a fost vândut pentru 206.500 de dolari, depăşind de patru ori estimările specialiştilor.
Cele mai multe dintre obiectele de valoare din colecţia de artă a actorului Dennis Hopper au fost vândute în noiembrie 2010, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie’s. Suma totală a tranzacţiilor a depăşit 10 milioane de dolari şi a fost donată fondului care administrează averea actorului.