2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuSting cere legalizarea unor droguri

Sting cere legalizarea unor droguri

Cântăreţul Sting şi actriţa Judi Dench militează, alături de alte personalităţi din Marea Britanie, pentru legalizarea unor droguri uşoare şi dezincriminarea consumatorilor, relatează presa internaţionlă, citată de NewsIn.

Cei doi se numără printre semnatarii unei scrisori adresate premierului David Cameron, care îi cer acestuia să introducă în legalitate o parte a substanţelor interzise.

Petiţionarii spun că legislaţia britanică actuală privind drogurile s-a dovedit nefolositoare pentru societate. Scrisoarea a fost semnată şi de fostul ministru britanic al Apărării, Bob Ainsworth, şi de foşti şefi din Poliţie.

„Nu văd niciun folos în a întocmi dosar penal tinerilor consumatori de droguri. Trebuie să găsim noi metode de abordare a consumului în societatea noastră”, a declarat Sting.

De cealaltă parte, autorităţile britanice se menţin pe poziţie, afirmând că nu au nicio intenţie de legalizare a drogurilor, pentru că acestea sunt dăunătoare.

Anul trecut, peste 80.000 de britanici au fost sancţionate sau condamnate pentru posesie de droguri. Legea din Marea Britanie împarte substanţele interzise în trei categorii, în funcţie de cât sunt de dăunătoare pentru oameni.

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă