Stela Popescu este, pentru cei mai multi dintre noi, omul care stie sa-i spuna rasu-plansului pe nume, fara sovaieli, fara false pudori. La cei 70 ani de viata pe care ii va implini pe 21 decembrie 2005, suntem cuceriti de farmecul sau inegalabil, un amestec de umor, pasiune, franchete, vointa si putere. Domnia sa spune ca, de fapt, implineste “50 de ani de viata si 70 de teatru”. Atat de mult a jucat!
– Doamna Stela, cand ati facut primii pasi spre teatru?
– Primii pasi? Am sa-ti spun cum a inceput totul. Nici prin cap nu-mi trecea ca intr-o zi voi fi actrita. Dar s-a intamplat ceva! In ultima clasa de liceu s-a pus in scena o piesa intr-un act, cu alegere. Si m-au bagat pe mine acolo, si m-am trezit in rolul de vedeta. Si uite-asa am aparut pe scena scolii, cu un guler de vulpe la gat, cu coc, si… mi-a placut imaginea mea de atunci. A fost prima data cand m-am gandit la actorie.
– Dumneavoastra veniti, ca actrita, din Brasov?
– Da, din Brasov (eu sunt basarabeanca, acolo am copilarit) si, pe atunci, teatrul din Brasov avea o perioada de mare emancipare, cu actori foarte buni, cum ar fi batranul Fotino, Vali Voiculescu, Marius Pepino, tanarul Misu Fotino etc., deci teatrul avea o voga de idei. Era in concurenta cu teatrul din Sibiu. Deci, traiam intr-o atmosfera teatrala foarte buna, foarte incitanta. Iar eu ma duceam in fiecare zi la teatru. Si la un moment dat s-a infiintat Scoala Populara de Arta, care era perete in perete cu teatrul, reusind astfel sa ma inscriu si la scoala, si sa merg si la teatru. Si uite-asa mi-a intrat in cap sa fac teatru. Si asa am dat examen la Cinematografie, unde am picat cu brio. Dar pentru ca eram un copil bun, invatam destul de bine fara sa fiu tocilara (chiar si acum rolurile le invat doar optzeci la suta, restul completez), am continuat sa dau la Cinematografie si m-am dus acolo unde erau locuri, adica la “Maxim Gorki”, la limba rusa. Am facut doi ani de rusa si vreau sa iti spun ca nu mi-a stricat deloc. Deci asa a fost inceputul, astia au fost primii pasi spre teatru.
– Doamna Stela, de-a lungul anilor v-am vazut jucand alaturi de foarte multi actori. Care v-a fost cel mai apropiat de suflet, cu care dintre ei v-ati inteles cel mai bine, atat pe scena, cat si dincolo?
– In general m-am inteles cu toata lumea, pentru ca niciodata nu trebuie sa pleci de la ideea preconceputa ca “asta nu-mi place”. Daca este bun in rol si il respecti, nu mai conteaza chestia asta. Eu pretind ca teatrul se face fara pile, doar daca ai talent, talent autentic. De exemplu, Banica, atunci cand juca, avea uneori niste reactii inedite, te lasa cu gura cascata. Sau Vasilica Tastaman, care nici macar nu facuse scoala de teatru, avea cate-o reactie de te intrebai: “Dumnezeule, de unde a scos-o?” Dar ceea ce m-a impresionat foarte mult a fost relatia mea cu dl Ion Lucian pe scena. Ce avea atat de deosebit? Te ajuta sa urci la rol, avea un dar extraordinar; in clipa in care te lua de mana si spunea replica, iti inducea starea personajului si erai mai bun. Altfel spus, am jucat cu multi actori minunati, Silviu Stanculescu, Iurie Darie, Septilici, Tapalaga, Arsinel, cu care joc de 26 de ani.
– Anul acesta, mai exact pe 21 decembrie, impliniti 70 ani de viata si 50 de ani de teatru. Cum va simtiti?
– Eu spun altfel: implinesc 70 de ani de teatru si 50 de ani de viata. Am jucat enorm, in toata lumea, in toate orasele acestei tari, chiar si in cel din urma sat, daca am fost solicitata. Si am gasit peste tot spectatori inteligenti si minunati, care intelegeau teatrul. Este adevarat, am avut norocul sa avem scriitori minunati, care au scris texte cu miez, cu rezonanta, texte pe care sa le priceapa chiar si cel mai nescolit om.
– Simtiti vreo diferenta intre publicul de acum si cel de dinaintea revolutiei?
– Cred ca, de fapt, este acelasi public, dar diferenta este ca publicul de acum ia ceea ce i se ofera. El nu se mai duce la teatru pentru ca nu mai are timp, alearga intre doua slujbe, este obosit, nu are bani si se multumeste cu ce i se ofera la televizor.
– Doamna Stela, in ce piese va poate vedea acum publicul care va adora?
– Avem multe piese in care jucam toti, toata echipa Teatrului “Constantin Tanase” si alti actori tineri si foarte talentati. De exemplu, “Omul care a vazut moartea”, o piesa a lui Victor Eftimiu si prelucrata de Octavian Sava, pe muzica lui Marius Teicu; “Remember Boema” (“Amintiri despre Boema”), un spectacol foarte frumos, cu texte vechi, desigur adaptate la viata politica de acum, texte care nu se vor uita niciodata, o dovada vie ca ceea ce este bine scris nu moare niciodata.
– Unde si cum va serbati ziua de nastere?
– In general, eu nu imi serbez ziua de nastere, dar anul acesta, fiind o cifra rotunda – 70 de ani -, prietenii mei au insistat sa ma sarbatoreasca, miercuri, aici, la teatrul nostru, pe Lipscani, intr-un “spectacol de sarbatoare pentru Stela Popescu”.
– Ce le transmiteti romanilor acum, in prag de sarbatoare?
– Le transmit romanilor acum, si intotdeauna, SPERANTA! Viata are si bune, si rele. Trebuie sa treci prin toate, sa gasesti solutia si sa speri ca ziua de maine va fi mai frumoasa si iti va aduce mai mult soare.
