Scarlett Johansson a vorbit pentru CNN despre încălcarea vieţii private pentru prima dată de când câteva fotografii nud ale actriţei au fost postate pe internet la începutul lunii septembrie, relatează Daily Mail.
Actriţa de 26 de ani din „Lost in Translation” a declarat că violarea vieţii personale a altcuiva este imorală.
Când a fost întrebată de ce este atât de important pentru ea să-şi protejeze intimitatea, mai ales atunci când vine vorba despre acţiuni ilegale, ea a declarat: „Cred că întrebarea este redundantă. Cine nu doreşte să-şi apere intimitatea? Doar pentru că eşti actor, sau produci filme sau orice altceva, nu înseamnă că nu ai dreptul la viaţă personală”, a declarat ea. „Dacă acest lucru este încălcat în vreun fel, mi se pare nedrept. Mi se pare greşit”.
Când a izbucnit scandalul, Johansson a recunoscut că şi-a făcut singură acele fotografii, care au fost postate online după ce au fost furate din telefonul ei.
Ea a cerut FBI-ului să afle cum au fost furate fotografiile din telefonul său mobil şi a declarat că va da în judecată pe oricine va publica fotografiile respective. Autorităţile au declarat că cercetările le-au condus la o bandă de infractori, al cărei lider se află de mai mult timp în atenţia FBI-ului.
În interviul pentru CNN, Scarlett Johansson a declarat că atunci când eşti în centrul atenţiei, trebuie să te menţii pe poziţii şi să nu dezvălui prea mult din viaţa personală. „Cred că există situaţii în care oferi lumii prea multe lucruri care ţin de tine, iar la un moment dat vrei să pui piciorul în prag şi să iei totul înapoi”, a declarat ea.
Actriţa americană este ambasador Oxfam şi a oferit interviul pentru CNN la Nairobi, unde oferă asistenţă în cadrul unor acţiuni umanitare.
Johansson a devenit ultima victimă a organizaţiei infracţionale care a furat fotografii din telefoanele mobile a peste 50 de celebrităţi de sex feminin de la Hollywood.
La scurt timp după declanşarea scandalului, avocatul ei a emis o declaraţie în care a afirmat că Scarlett Johansson şi-a făcut singură fotografiile respective.
Una dintre fotografii o prezintă pe Johansson pozând topless într-un mod seducător, în timp ce altă fotografie o arată spatele gol, vizibil într-o oglindă. În timp ce părţi ale trupului ei au fost vizibile în multe dintre filmele sale, actriţa nu a fost văzută niciodată goală în totalitate.
Printre celelalte staruri care au fost ţinta unor atacuri similare se numără Jessica Alba, Vanessa Hudgens, Selena Gomez, Miley Cyrus şi Christina Aguilera.
În prezent, Scarlett Johansson este implicată într-o mulţime de proiecte. Ea joacă în filmul „The Avengers” alături de Chris Evans şi Robert Downey Jr., iar comedia dramatică „We Bought a Zoo”, cu Matt Damon şi Elle Fanning, va fi lansată de Crăciun.