Cu totii il cunoastem de pe “sticla” – jurnalist la postul national de televiziune, purtator de cuvant la Guvern si Presedintie, membru al CNA. Putini stiu insa ca Rasvan Popescu este scriitor si un profilic scenarist, care a stiut sa se impuna pe “scena” oamenilor de scris. Marturie stau cartile si scenariile pe care le-a dat cititorilor si iubitorilor de film romanesc, cel mai recent proiect al sau fiind “Femeia visurilor” – proiect care s-a transformat in film. Dar sa patrundem putin in lumea birocratului cu suflet de boem.
– Ati fost, pe rand, inginer geolog, jurnalist, purtator de cuvant, in prezent sunteti membru CNA si, nu in ultimul rand, scriitor. La care dintre aceste statuturi profesionale tineti cel mai mult?
– La statutul de om de scris. Am inceput, intr-adevar, o facultate tehnica, intr-un moment in care nu aveam posibilitatea sa-mi castig existenta din scris. In anul 1987, cand am intrat eu la facultate, singura modalitate de a studia jurnalismul era la “Stefan Gheorghiu”, unde pe mine nu ma primeau. Si atunci, am urmat moda de la vremea respectiva, cand baietii se faceau ingineri si fetele profesoare. Am optat pentru inginerie, dar la Universitate, pentru a putea avea acces in mediile culturale, urmand ca, de indata ce se putea, sa revin la scris.
– Ce v-a indrumat sa scrieti?
– Nu am dorit asta in mod special. Nu am incotro. Scriu pentru ca nu pot altfel. Exista ceva care te indeamna, ceva pe care nu-l controlezi foarte bine, cel putin ca sursa, si tot ce poti sa faci este sa-l disciplinezi, sa-i dai o forma, sa incerci sa-l slefuiesti la nivelul formelor de manifestare. Impulsul principal nu depinde de mine. Exista perioade in care mi-as dori sa scriu, as avea timp, dar nu ma mana nimic, nu ma preseaza nici o idee care sa merite sa fie materializata. In acelasi timp, se poate intampla sa am momente foarte aglomerate, in care poate numai asta mi-ar lipsi, si totusi pasiunea unui gand, a unui moment de inspiratie, sa fie atat de puternica, incat sa nu pot sa-l aman.
– Cand scrieti, porniti de la experiente personale?
– Toti scriitorii pornesc intr-o oarecare masura, banuiesc, de la un minim de experiente personale, dar forma pe care lucrurile o iau pe hartie e cu totul alta decat cea din viata. Si va dau un exemplu personal. Am lucrat trei ani in minerit si, la capatul acestor ani, am scris o poveste care se chema “Subomul” si care, mai tarziu, a stat la baza romanului “Prea tarziu” si a filmului cu acelasi nume, regizat de Lucian Pintilie. Eroul era un miner care isi asuma integral conditia lui subpamanteana, nu mai iesea la lumina, ramanea acolo ca un fel de animal sub pamant si, cand era deranjat din aceasta lume pe care si-o crease, ajungea la crima si se apara. Sigur, eu am cunoscut multi mineri lucrand in Valea Jiului, dar niciodata nu am cunoscut acest “subom”. Ceea ce vreau de fapt sa va spun este ca de la experienta personala la ceea ce se ajunge pe hartie este o cale foarte lunga si, uneori, aproape fara nici o legatura. Practic, te impresioneaza ceva si, cu timpul, acel ceva capata viata proprie, ajunge sa evolueze pe hartie mai degraba de capul lui, decat de capul meu.
– Va identificati totusi cu vreun erou din cartile dvs.?
– In ansamblu, probabil ca ai ceva in fiecare dintre eroii pe care ii descrii, dar cei mai multi ajung sa aiba viata lor, iar tu esti mai degraba un om care i-a cunoscut decat unul care a trait momentele respective.
– Cum se impaca scriitorul, boemul, cu rigurozitatea mediului birocratic in care va desfasurati activitatea de zi cu zi?
– S-ar putea sa am o personalitate disjuncta, capabila sa se adapteze la un context foarte precis, la un cadru mai birocratic, cum mi se intampla acum, si, in paralel sa salvez acea bucata din mine care este in stare, inca, sa se concentreze pe lucruri general umane, pe lucruri care au o semnificatie poate mai profunda decat viata de zi cu zi.
– Si pentru ca ultima dvs. carte se numeste “Femeia visurilor”, ce inseamna pentru omul Rasvan Popescu… femeia visurilor?
– Nu cred ca sunt lucruri translabile. Fiecare om are viata lui. In viata de zi cu zi, sunt un om casatorit, un om cu familie, care are un baiat mare. Pe hartie, pana la urma, personajele au viata lor… Se nasc pe hartie si mai departe te duc mai degraba ele pe tine spre o evolutie care li se potriveste decat tu pe ele. De la un punct incolo, eu zic ca esti chiar spectator al propriei carti sau al propriului film.
– Ce planuri de viitor are scriitorul si scenaristul Rasvan Popescu?
– Am un nou scenariu, o comedie, o comedie amara, dar totusi o comedie, in care personajele sa traverseze cei cincisprezece ani de tranzitie si sa nu inteleaga niciodata nimic. Imi doresc ca acest scenariu sa fie regizat tot de Dan Pita, avand in vedere ca am avut o colaborare foarte buna nu numai din punct de vedere profesional, cat si pe plan uman. Si tot ca proiect de viitor, in iarna sau primavara anului 2006 (februarie-martie) voi scoate un volum de publicistica, ilustrat de marele grafician Dan Perjovschi, volum care se va intitula, probabil, “Iesirea din tunel”.
