Stefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori cu care se poate mandri neamul romanesc, si-a dedicat 43 de ani Artei. El s-a nascut pe 3 februarie 1941 iar in anul 1963 – deci numai la 22 de ani – a debutat la Studioul Casandra cu rolul lui Arthuro Ui in piesa "Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprita”, piesa care a stat la baza intregii sale cariere artistice. Usor enigmatic, cu un zambet cald in coltul gurii, acest mare actor, desi nu ii prea place sa vorbeasca despre el, si-a pastrat peste ani acelasi farmec discret si incontestabil cu care ne-a obisnuit dintotdeauna. Ca a fost Hamlet sau Richard al III-lea, ca a fost Consulul Groti sau Titus Andronicus, maestrul Stefan Iordache implineste astazi 65 de ani iar noi, cei care l-am cunoscut si il iubim ii uram un calduros "La multi ani!”.
– Maestre, astazi impliniti frumoasa varsta de 65 de ani, 65 de ani de viata. Ce-a insemnat si ce inseamna actoria pentru dumneavoastra?
– Teoretic as putea spune ca a fost mana destinului. Eu nu m-am gandit niciodata ca ma voi face actor. Dar de cand am inceput sa practic aceasta meserie am iubit-o si mi-am dat seama ca asta stiu sa fac cel mai bine. Altceva nu mai stiu. Eu nu sunt un tip tehnic, desi imi placea matematica in scoala, in special geometria in spatiu, si asta m-a ajutat foarte mult. Pot spune chiar ca mi-a dat rigoare in meseria de actor, pentru ca fara rigoare nu se poate. Orice relatie care se incheaga pe scena, si mai ales spontana pentru public, trebuie elaborata foarte tare, elaborata la sange, ca ea sa para cat mai simpla pentru cei din sala, sa para asa ca atunci cand cel care priveste sa-si spuna: "este simplu, asta puteam sa fac si eu”. Atunci este cel mai bine!
– Ati fost Hamlet, ati fost Richard al III-lea si Titus Andronicus etc., care dintre toate aceste roluri pe care le-ati jucat va defineste?
– Vrand, nevrand, te identifici cu toate, dar nu este vorba de o identificare totala, pentru ca daca ma identificam cu Richard al III-lea trebuia sa casapesc la oameni… cu siguranta acum nu mai stateam de vorba aici, as fi fost dupa gratii. Dar din datele pe care ti le ofera Shakespeare si datele pe care noi le avem incercam sa unim si sa cream un personaj. De exemplu, un personaj asa cum il fac eu. Deci care imi poarta amprenta.
– Acum in ce piesa jucati?
– Pai joc la Teatrul Mic in piesa "Alex si Morris”, in regia lui Gelu Colceag, un spectacol in care joc de vreo doi ani alaturi de Mitica Popescu si Dana Dembinschi si despre care pot sa spun ca este o piesa ce merita vazuta. Eu cred ca teatrul romanesc nu va muri niciodata! In ceea ce priveste filmul, este mai complicat, pentru ca nu sunt bani, zic ei ca nu sunt bani. Asa o fi! De aceea se fac filme foarte putine. Pai in anii 1987-1989 se faceau cam 32 de filme pe an. Era practic o industrie, acolo munceau actorii, erau masinistii, era ca un fel de intreprindere unde oamenii lucrau. Acum, aproape disparand cinematografia, au ramas multi oameni pe dinafara, care practic nu mai au ce face. Si este un mare pacat ca nu mai facem filme romanesti. Nu se mai fac nici piese de teatru in televiziuni si nu inteleg de ce. Personal am vorbit cu mai multi oameni, care mi-au spus ca efectiv le este dor de limba romana in cinematografie. S-au saturat de engleza si spaniola. Si le este dor sa-si vada actorii. Este mare pacat ca trec generatii de actori si dispar fara sa se stie nimic despre ei.
– Cum stati cu muzica, mai cantati?
– Nici macar in baie. Deocamdata fac o pauza. Bine, nici macar nu este vorba de cantat. Eu ma joc, nu cant, nici macar nu cunosc notele. De placut imi place sa cant, imi plac muzica populara, muzica usoara, pe care am si cantat-o. Am facut multe spectacole muzicale la teatru, unul dintre ele fiind prin anul 1964 si se numea "Au fost odata doua orfeline”, o parodie dupa celebra poveste, unde am cantat alaturi de Jonny Raducanu (contrabas), Boby Iosifescu (tobe), Ileana Pitca (harpa), toti fiind cei mai tari in domeniu la vremea respectiva.
– Va simtiti un om implinit?
– Implinit nu te simti niciodata, dar orgoliul functioneaza si este bine sa functioneze. Modestia o lasam deoparte pentru ca nu isi are rostul.
