30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuOna Forţu: Fetele au nevoie de o anumită abordare

Ona Forţu: Fetele au nevoie de o anumită abordare

Care este rolul dvs. în acest proiect?
Ona Forţu:
Rolul meu este de a face echipă cu doamna Maria Lancor şi cu Andreea Raicu pentru a ajuta aceste opt fete să se cosmetizeze. Noi nu acţionăm aici ca psihoterapeuţi sau cadre didactice, cum s-ar crede din afară, ci ca modelatori. Le arătăm ce nu se face. Le cerem, de exemplu, să nu ridice tonul şi pentru asta, câteodată, e nevoie să ridicăm noi tonul. Dar îl ridicăm în aşa fel încât ele să înţeleagă că nu ne-am pierdut controlul. Şi asta e o diferenţă între felul în care o fac ele şi felul în care o facem noi. Le cerem să fie doam­ne în orice împrejurare şi le arătăm că pu­tem fi doamne în orice împrejurare, fără să fim ţepene ori îngâmfate sau să ne credem „superioare”. Rolul nostru este de a da un exemplu şi de a le prezenta pas cu pas cum pot să arate, în anumite împrejurări, ca o doamnă, să se comporte ca o doamnă.

E vorba doar de imagine?
O.F.:
Nu, imaginea este prima impresie. Nu contează cum arăţi, nu contează cum te îmbraci, nu contează ce bijuterii porţi, o doamnă este doamnă prin ţinută, prin atitudine. Este cineva pe care ai vrea să-l imiţi, ai vrea să ai stilul acelei persoane, ai vrea să ai atitudinea ei, ai vrea să râzi ca ea.

Sunteţi doctor psihoterapeut. Veţi sta de vorbă cu fiecare fată în parte?
O.F.:
Nu, rolul meu aici nu este de psiholog, ci unul din umbră. Fetele nu trebuie să conştientizeze că stau de vorbă cu un psiholog. Ele ştiu profesia mea, însă noi am făcut tot ceea ce s-a putut ca ele să uite acest detaliu. Am vrut ca fetele să fie con­ştiente că sunt unice, că sunt identităţi foarte clare, le tratăm individual, într-un anume fel, pentru că au nevoie de o anumită abordare. Rolul meu este de a sta de vorbă cu ele, dar, efectiv, ca de la egal la egal. Le dăm sfaturi, le spunem ce trebuie să facă, de fapt, le impunem.

Cum a decurs „cosmetizarea” până acum?
O.F.:
Aşteptările au fost, de la început, foarte confuze. Este prima dată când se încearcă aşa ceva în România. Eu nu am o viziune de ansamblu, sunt un om care ia fiecare zi aşa cum este, ca atare, proiectul acesta pentru mine a însemnat zi după zi. Însă o schimbare se va vedea, o schimbare care trece dincolo de „cosmetizare”, de faţadă. Ce m-a atins a fost faptul că ele chiar vor să se schimbe. Le-am repetat mereu: să nu aveţi un comportament rectiliniu. Nu mergeţi pe linie dreaptă, de teamă să nu cumva să învăţaţi ceva din stânga şi din dreapta. Faceţi stânga ori dreapta, învăţaţi din greşeli şi nu le repetaţi. Despre asta e vorba la ele. Vor să schimbe, însă e greu după ce atâţia ani ai făcut un lucru într-un anume fel. Au văzut că dacă fac într-un anume fel, rezultatul e altul, mai mult, e bun pentru ele. Experienţa, per ansamblu, a fost superbă, pentru că aici s-au făcut nişte eforturi de a le introduce în altă lume.

Fetele au între 21 şi 24 de ani. E târziu pentru o astfel de schimbare?
O.F.:
Niciodată nu e prea târziu, să fim serioşi. Schimbarea este permanentă, dar depinde ce schimbi. Pentru că s-ar putea să schimbi ceva ce faci bine, din greşeală. Dar obiceiurile proaste se iau cel mai repede. Din punctul meu de vedere nu există „prea târziu”. E o vârstă când încă poţi să le modelezi, încă sunt flexibile. Încă le poţi arăta că experienţa lor de viaţă este abia la început şi că tu deja te-ai dat cu capul de un prag pe care ele încă nu l-au experimentat. Fetele, pe care le avem în şcoală, cu toate defectele şi calităţile lor, sunt destul de deschise şi chiar vor să se schimbe.

Pentru ca schimbarea să fie „completă”, nu ar trebui să se îndepărteze şi de anturaj?
O.F.:
Nu neapărat. Eu am experimentat chestia asta: dacă eşti constant, dacă ai păstrat aceeaşi atitudine cu anumite persoane, care la început erau agresive, în momentul în care te-ai comportat constant frumos, cu tact şi cu diplomaţie, când arăţi constant că-ţi pasă de omul de lângă tine, când arăţi că adaugi valoare celor din jur, la un moment dat, poate într-un an, chiar un an şi jumătate, se va produce schimbarea. Oamenii aceia vor adopta un comportament care va reflecta comportamentul tău. Teoria conform căreia lumea este rea, nebună, că nu este normală, la mine nu se aplică.

Cele mai citite

Economia României în declin: Încrederea s-a deteriorat în trimestrul al treilea

Încrederea în economia României a continuat să se deterioreze în septembrie și pe parcursul trimestrului al treilea, ceea ce indică o posibilă încetinire a...

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...
Ultima oră
Pe aceeași temă