Moment de cumpănă pentru Oana Zăvoranu. Vedeta a fost dusă de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce ar fi încercat să se sinucidă, scrie realitatea.net.
Se pare că Oana Zăvoranu ar fi încercat să se sinucidă luând somnifere, potrivit click.ro.
Duminică, vedeta postase pe Facebook un mesaj misterios:
„Vă iubesc şi chiar dacă nu sunt în „apele mele” din cauza unei cumplite dureri de cap, vă doresc o duminică frumoasă,lânga cel sau cea iubita, pentru că la sfârşitul zilei DRAGOSTEA e de fapt cea care te face să poţi continua şi atunci când simţi că nu mai poţi! Va pupicesc cu tot sufletelul meu”.
Oana Zăvoranu a fost transportată de urgenţă la spital. Bruneta a fost scoasă pe targă din casă şi intubată.
Vreme de câteva minute, echipajele de pe cele două ambulanţe au încercat s-o readucă în simţiri, dar a fost nevoie ca vedeta să fie transportată la Spitalul Floreasca.
Iubitul ei, Răzvan, a declarat pentru cancan.ro că Oana Zăvoranu nu se simţea bine de câteva zile, acuzând dureri de cap. Se pare, însă, că ar fi vorba despre o stare de depresie.