8.7 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuNoul album al interpretei Adele doboară record după record

Noul album al interpretei Adele doboară record după record

Noul album al intepretei britanice Adele, „25”, doboară continuu recorduri, între care se numără cel mai puternic start înregistrat vreodată în SUA și Canada și cel mai vândut album în acest an în America de Nord, relatează AFP, citată de Agerpres. 

Citește și: Adele, record pentru melodia Hello. De câte ori a fost descărcată balada

După ce s-a vândut în 2,8 milioane de copii în cinci zile de la lansare în SUA, noul album al interpretei britanice, care include balada „Hello”, a fost cumpărat și în 261.000 de exemplare în Canada, înregistrând astfel două recorduri, potrivit unei declarații făcute miercuri de compania Nielsen Music. Recordul a fost până în prezent deținut de albumul formației N SYNC, „No strings attached”, lansat în anul 2000, care se vânduse în 2,41 de milioane de copii în prima săptămână.

Primul album al divei după cel din 2011, „25” promitea să fie un succes, însă primele cifre au depășit și cele mai optimiste estimări, în contextul în care vânzările de albume au scăzut din anii 2000 odată cu ascensiunea muzicii online.

Citește și: ​Adele, scrisoare pentru fanii ei. Ce dezvăluire a făcut artista

De altfel, cântăreața britanică a fost atât de încrezătoare în succesul său încât a preferat să nu difuzeze pe streaming noul album, chiar dacă recursul la acest sector în plină expansiune a devenit o necesitate pentru majoritatea artiștilor.

Adele, cu numele real Adele Laurie Blue Adkins, în vârstă de 27 de ani, a lansat albumele “19”, în anul 2008, şi “21”, în anul 2011.

În anul 2012, Adele a câştigat premiul Grammy la şase categorii: single-ul anului (“Rolling in the deep”), albumul anului (“21”), melodia anului (“Rolling in the deep”), cea mai bună interpretare pop solo (“Someone like you”), cel mai bun album pop (“21”) și cel mai bun videoclip (“Rolling in the deep”).

 

Cele mai citite

Captură de milioane în Portul Constanța: Peste patru tone de dulciuri și zeci de mii de haine și jucării contrafăcute

Dulciurile și articolele contrafăcute, confiscate de inspectorii vamali, proveneau din China și sunt în valoare de 7,5 milioane de lei Captura a fost făcută de...

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...
Ultima oră
Pe aceeași temă