10.7 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieFoto interviuNeza Molk: Investițiile devin mai accesibile, presupun sume și costuri mai mici

Neza Molk: Investițiile devin mai accesibile, presupun sume și costuri mai mici

Accesibilitatea de pe platformele de tranzacționare a dus la o creștere a interesului pentru tot mai mulți investitori. În plus, dacă până acum câțiva ani aceast proces presupunea sume și costuri considerabile, astăzi tranzacționarea a devenit mult mai rapidă și pot fi investite sume mici. Neza Molk, student la master și Popular Investor pe platforma eToro, ne-a vorbit într-un interviu despre cum devin tinerii tot mai interesați să investească, dar și despre care sunt astăzi cele mai căutate active în rândul investitorilor tineri.

Care considerați că sunt principalele motive pentru care tot mai mulți tineri încep să investească?

După părerea mea, informațiile despre organizarea finanțelor și generarea de averi devin din ce în ce mai accesibile pentru generațiile tinere. Investițiile în general sunt, de asemenea, mai accesibile, deoarece se poate investi cu sume și costuri mai mici.

Sunt tinerii mai deschiși la tranzacționare sau prezența lor din ce în ce mai mare pe platforme se datorează accesibilității mai mari?

Acesta este destul de legat de răspunsul anterior. Cred că dorința de a investi a fost întotdeauna mare, dar oamenii au stat deoparte deoarece nu puteau investi sume mici. În momentul de față, acest lucru este și mai accesibil, deoarece poți deschide un cont în 10 minute și poți începe să investești imediat. Desigur, acest lucru conduce uneori la abordări destul de riscante, de aceea este important să educăm oamenii în domeniul financiar. 

În opinia dumneavoastră, care sunt unele dintre cele mai populare active în rândul investitorilor mai tineri?

Investitorii mai tineri se feresc adesea de acțiunile legate de industrii poluante, cum ar fi petrolul, cărbunele și alte industrii care nu sunt populare. Aceștia preferă să dețină în portofoliu criptoactive și acțiuni high tech de creștere.

Ce ar trebui să știe un investitor aflat la început de drum?

În opinia mea, toată lumea ar trebui să știe că nu se va îmbogăți peste noapte. Aproape niciodată nu se întâmplă acest lucru, iar dacă se întâmplă, este foarte greu să păstrezi acea bogăție. Pe de altă parte, încercați să stați departe de lucrurile pe care nu le înțelegeți, încercați să citiți și să învățați cât mai mult posibil și nu credeți tot ceea ce este postat pe internet.

Care credeți că este cea mai sigură strategie de investiții de pe piața actuală?

Aș spune că cele mai sigure investiții în acest moment sunt companiile care produc fluxuri de numerar puternice și care nu depind atât de mult de situațiile geopolitice actuale. O strategie bună ar putea fi Dollar Cost Averaging. Nu vă deranjează ce face piața, pentru că pur și simplu cumpărați în fiecare lună cu aceeași sumă. Iar la final, când piața își revine, veți avea o medie mare de puncte de cumpărare.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

STB va avea sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii cu trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”

STB îi anunță pe călători că, sâmbătă, 20 aprilie, 10 linii au trasee modificate pentru evenimentul sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”. Societatea...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. Pentru a marca acest moment aniversar, anul acesta va fi utilizat un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă