0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuMircea Radu: Divertismentului de la noi îi lipseşte creierul

Mircea Radu: Divertismentului de la noi îi lipseşte creierul

Mircea Radu revine pe micul ecran în calitate de prezentator şi producător al show-ului „ÎnTrecerea anilor”, emisiune ce va fi difuzată în fiecare sâmbătă, la ora 21:10. Formatul aparţine casei de producţie Endemol şi s-a bucurat de succes în Spania, Franţa, Rusia şi Italia. În fiecare ediţie, vor veni la „ÎnTrecerea anilor” importanţi sportivi şi artişti din ţară şi din străinătate, care vor puncta propriile decade, prezentându-şi succesul muzical, cinematografic sau din domeniul sportiv al perioadei pe care o reprezintă. Un juriu format din 100 de tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani va decide care este decada câştigătoare.

Am fost la TVR, pe platoul de filmare, şi am tras cu ochiul la înregistrări. Din ce am văzut, noua emisiune de la TVR are toate şansele să fie iubită atât de tineri, cât şi de publicul matur. Asta pentru că ştie să îmbine inedit trecutul cu prezentul, prezentându-le într-o manieră atractivă şi care nu plictiseşte. Cuvintele „energică” şi „fresh” sunt cele mai potrivite pentru a descrie noua emisiune „ÎnTrecerea anilor”. Nu vă mai spun decât că diseară vor intra în competiţie decadele ’60 şi ’80, iar printre invitaţi se numără celebra trupă Gazebo şi Chris Andrews, restul urmează să-l apreciaţi singuri.
Deşi foarte ocupat cu filmările, Mircea Radu şi-a făcut timp şi a acordat un interviu pentru România Liberă în care a vorbit despre întoarcerea sa în TVR, despre noua emisiune şi despre divertismentul autohton.

De ce ai vrut să te întorci în TVR?
M.R:
Pentru ca este un post cu reputatie, putere şi care îmi dă sentimentul că vrea să inoveze.

S-a speculat că te vei întoarce la pupitrul ştirilor, de ce ai ales să mergi tot în direcţia divertisment?
M.R:
Speculaţii… Nu am vrut să ma întorc la pupitrul ştirilor, să stea liniştiţi…

De ce ai decis să prezinţi şi să fii producătorul show-ului „ÎnTrecerea anilor”, ce te-a atras la emisiune?
M.R:
Formatul, ideea pe care se construieşte această emisiune m-au atras. Combinaţia între domenii diverse cum sunt sportul, filmul, muzica. Şi faptul că sunt reamintite şi prezente în emisiune valorile reale ale României, nu toate arătările…

Ai spus că dacă emisiunea nu va avea succes, îţi vei da demisia…
M.R:
Da, aşa am spus şi aşa voi face. Nu sunt interesat de altceva decât de succes. Restul – îl las celor care mor de plăcerea să apară la televizor nefăcând nimic…

De ce crezi că depinde succesul noii emisiuni?
M.R:
Succesul unei emisiuni depinde de mulţi factori, dar foarte importanţi sunt formatul şi puterea postului de televiziune care difuzează acel program.

„ÎnTrecerea anilor” trece în revistă jumătate de secol de muzică, tv, cinema, modă. Dacă ai pune în balanţă realizările din aceste domenii din deceniile trecute şi cele din prezent, ce ai zice… prezentul este mai bun sau mai prost ca trecutul?
M.R:
Ha, ha! La o astfel de intrebare, tu îmi ceri un raspuns categoric… Să zicem că sunt la egalitate…

„ÎnTrecerea anilor” este pe acelaşi tronson orar cu show-ul prietenului tău, Mihai Bendeac. Ai spus într-un interviu că îl vei învinge la capitolul audienţă. Care sunt armele tale?
M.R:
„Mircea Radu vs. Mihai Bendeac” e un titlu bun de presă, e puternic, e viguros, vinde bine… dar e pe-atât de înşelător. Pentru că, de fapt, bătălia se dă între televiziuni. E între TVR şi Antena 1…

Tot la ora 21.00, sâmbăta, erau „Surprizele”, crezi că vei reuşi să atingi aceleaşi audienţe cu „ÎnTrecerea anilor”?
M.R:
Performanţele de audienţa ale emisiunilor „Din Dragoste” şi „Surprize…”, când media cotei de piaţă pe episod era de 33%, sunt foarte greu de atins. Pentru că atunci erau numai trei posturi mari care contau. Acum sunt mult mai multe care, chiar dacă nu au audienţe mari, tot „fură” din public ceva-ceva…E ca şi când ai avea un tort pe o masă din care se mănâncă: una e să ai 3 invitaţi şi alta e să îţi vină în vizită 20…

Exerciţiu: Convinge publicul în câteva cuvinte să se uite la „ÎnTrecerea anilor”.
M.R:
Celor tineri le-aş spune că „ÎnTrecerea anilor” e un show cum n-au mai vazut! Complex, dinamic, cu muzici interesante şi elemente grafice de ultima oră… Seniorilor le-aş da ca argument faptul că „ÎnTrecerea anilor” e o emisiune ce are ceva din divertismentul curat, adevărat – acel divertisment pe care ei îl ştiu şi ar dori să-l revadă.

Ce crezi că îi lipseşte divertismentului de la noi? De ce emisiuni avem (mai avem) nevoie?
M.R:
Divertismentului de la noi îi lipseşte creierul. Că picioare lungi, sâni mari şi funduri bombate ne-a convins că are…

Ce te-ai săturat să vezi la TV, în general?
M.R:
Impostura. Adică acei oameni care nu au performanţe, dar au gură mare.

 

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă