3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuMaria Lancor: Timpul e prea scurt pentru a asista la schimbări majore

Maria Lancor: Timpul e prea scurt pentru a asista la schimbări majore

Care este rolul dvs.?
Maria Lancor: Ca director al acestei „şcoli”, îmi revine sarcina de a coordona tot ce se întâmplă aici. Nimic nu se poate petrece fără ştirea mea, fără aprobarea mea. În primul rând, datoria mea este ca regulamentul, pe care l-am stabilit de la început, să se respecte cu maximă seriozitate.

Ce ne puteţi spune despre fetele din concurs?
M.L.: Trebuie să recunosc că nu seamănă cu elevii din clasele mele. Ele vin cu un alt bagaj, greu, au în suflet experienţe dure­roase. Le este greu să mă înţeleagă. Pe de altă aparte, eu ştiind că lucrez cu nişte cazuri aparte, nu pot proceda cu meto­de­le cu care m-am obişnuit. A trebuit să-mi schimb strategia, modul de abordare aproape totalmente. Mărturisesc că a trebuit să mă schimb, din toate punctele de vedere, cu 180 de grade. Aici nu pot să fiu profesorul, omul, mama care sunt în afara acestei şcoli. Pentru că nu voi ajunge la nici un rezultat. Eu cred foarte mult în voinţă, iar acestor fete le trebuie voinţă, le trebuie ambiţie. Din păcate, nu cred că au toate. Au modele proaste, vin dintr-un mediu care le-a marcat şi, mai mult decât atât, se vor întoarce în acelaşi mediu. Aici este problema. Eu vreau să fiu optimistă, măcar într-o anumită măsură ceva-ceva va însemna pentru ele această şcoală.

Din ceea ce le veţi învăţa, ce v-aţi dori ca ele să nu uite, după încheierea emisiunii?
M.L.: Când se vor întoarce în mediul lor, de cea mai mare importanţă e să ţină şi să-şi păstreze cu străşnicie demnitatea de om. Să aibă ambiţia să nu mai coboare, să nu mai cedeze în faţa unor tentaţii oferite de anturaj, să nu uite că e foarte uşor să cazi şi foarte greu să urci. Sau, odată urcat, să te menţii la un anumit statut moral, social. Autocontrolul şi dorinţa de a te rupe de trecut sunt foarte importante. Pe durata acestei şcoli, ele vor dobândi o ierarhizare corectă a valorilor. Până să ajungă aici, n-au avut-o, nu au ştiut ce înseamnă va­loare morală, nu au avut repere. Au trăit la modul iluzoriu, s-au amăgit cu alcool şi sex. De aceea, unele dintre ele sunt mai încrâncenate, sunt destul de sceptice în legătură cu felul în care-şi vor putea rezolva problemele cu cei din jur.

Cum vi se pare proiectul? Până la urmă este un format de televiziune, nicidecum un curs inclus în programa şcolară.
M.L.: Cred că timpul pe care-l avem la dispoziţie e prea scurt pentru a asista la schimbări majore, spectaculoase. Apoi mi-aş dori să fie urmărit de cât mai mulţi tineri. Să nu vadă în el un amuzament, ci ceea ce a însemnat lipsa de educaţie, lipsa de orizont, şi ce poate să însemne educaţia, ce căi deschide cu­noaş­terea şi dorinţa de a face ceva cu viaţa ta. Acum există un fel de ceaţă, o confuzie, care ne-a cuprins pe toţi. Trebuie să ieşim din acest marasm. Noi încercăm să le arătăm o altă faţă a lucrurilor, până acum nu prea li s-a oferit asta. Noi le ofe­rim o altă imagine a ceea ce înseamnă o femeie care să se poată numi cu adevărat o tânără doamnă. E foarte greu, e complex procesul, anevoios, pentru că la noi s-a şi pierdut această noţiune, mai mult, a devenit uşor peiorativă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă