25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieFoto interviuHugh Hefner, în vârstă de 84 de ani, era prea tânăr pentru...

Hugh Hefner, în vârstă de 84 de ani, era prea tânăr pentru a se căsători, până de curând

O fostă iubită a lui Hugh Hefner, fondatorul Playboy, care are 84 de ani, a declarat că este încântată de logodna magnatului american şi este de părere că până de curând acesta nu era suficient de matur pentru căsătorie, potrivit contact music.com, citat de Mediafax.

Hugh Hefner, în vârstă de 84 de ani, a cerut-o în căsătorie pe Crystal Harris, în vârstă de 24 de ani, în ajunul Crăciunului, iar fostul iepuraş Kendra Wilkinson crede că acesta este momentul potrivit, pentru că Hugh este destul de matur pentru a face faţă unei căsnicii.

Kendra Wilkinson – care recunoaşte că a fost surprinsă de faptul că Hugh nu s-a căsătorit cu fosta lui iubită, Holly Madison – a declarat pentru revista In Touch că el era prea tânăr şi nepregătit pentru căsătorie.

De altfel, Holly şi-a anunţat îngrijorarea faţă de această căsătorie, spunând că se teme ca viitoarea mireasă să nu-l folosească pe Hugh – care a mai fost căsătorit de două ori – pentru a o ajuta în carieră şi a obţine o parte din avere în cazul unui divorţ.

„Am văzut multe fete care încercau să aibă o relaţie cu Hef, iar unele aveau motive ascunse. Nu cred că este o idee rea să aştepte să o cunoască un pic mai bine. Cred că este posibil ca Crystal să-i rupă inima. Ar putea ajunge la divorţ şi ea ar primi jumătate din bani”, a declarat Holly.

Ea a adăugat că nu este geloasă pe Crystal, dar crede că Hugh Hefner putea să găsească o persoană mai bună.

Hugh Hefner a înfiinţat revista Playboy în 1953, iar Crystal Harris, actuala logodnică a sa, a fost desemnată Playmate-ul lunii decembrie 2009.

Hugh Hefner a mai fost căsătorit de două ori: cu Mildred Williams, în perioada 1949 – 1959, şi cu Kimberley Conrad, între 1989 şi 2010. De-a lungul anilor, Hefner a recunoscut că a avut aventuri cu numeroase fotomodele ale revistei Playboy, însă, în aprilie 2010, magnatul american a anunţat că relaţia sa cu Harris „a devenit exclusivă”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă