Cu o avere de peste 650 de milioane de dolari, Madonna este una dintre artistele cele mai bogate din lume. Însă fratele ei, Anthony Ciccone, nu a fost atât de norocos.
Fratele Madonnei, în vrstă de 55 de ani, duce o viaţă foarte grea pe străzile din Michigan, bazându-se pe bunătatea bisericilor şi a organizaţiilor de caritate pentru a face rost de bani.
Anthony a declarat pentru ziarul local „The Michigan Messenger” că şi-a pretrecut ultima iarnă luptându-se cu degerăturile sub un pod din staţiunea de ski Traverse City.
„Familia mi-a întors spatele atunci când am avut probleme”, a declarat el. „Credeţi că nu am răspuns la această întrebare de un milion de ori? De ce este sora mea multimilionară, iar eu sunt un om fără adăpost care trăieşte pe străzi? Niciodată să nu spui niciodată!”, a adăugat Anthony, care a fost fotografiat într-un costum la înmormântarea bunicii sale, la începutul acestui an. „Asta i se poate întâmpla oricui”.
Această declaraţie a reprezentat singura sa referire la adresa celebrei sale surori, care s-a aflat în Londra la sfârşitul săptămânii trecute alături de managerul şi prietenul ei, Guy Oseary.
În acest timp, fratele ei susţine că a trăit pe străzi din momentul în care şi-a pierdut locul de muncă la vinăria familiei sale.
Ciccone Vineyard este condusă de către tatăl Madonnei, Tony, de 80 de ani, şi de soţia sa Joan, cu care s-a însurat după ce Madonna, mama artistei cu acelaşi nume, a murit de cancer în 1963. Rolul lui Anthony era cel de a vinde produsele, care includeau, la un moment dat, cinci tipuri de vinuri „Madonna”.
Anthony este cel de-al doilea dintre cei opt copii, printre care se numără Martin, Paula, Christopher, Melanie şi fraţii vitregi Mario şi Jennifer.
„Nu am nici o sursă de venit”, a declarat el. „Sunt nevoit să strâng sticle şi cutii de conserve, să fac o muncă ciudată”.
Pentru Anthony, iarna trecută a reprezentat o luptă continuă cu degerăturile. „Dacă petreci mult timp pe cimentul îngheţat fără să te protejezi corespunzător, vei degera. Nu ştiţi cât de înspăimântător este. Nervii îţi sunt afectaţi. Acesta este stadiul mediu. În stadiul avansat, ţesuturile sunt afectate şi pierzi bucăţi întregi din corpul tău. Un prieten de-al meu şi-a pierdut toate cele zece degete. Alţii au murit de hipotermie„, a continuat el.
Anthony a declarat că s-a ghemuit în holul de la intrarea în închisoarea locală sau în hipermarket pentru a se feri de frig, bazându-se, în acelaşi timp, pe mâncarea oferită de către biserici.
Cu toate acestea, el nu este singura rudă a Madonnei a ajuns pe prima pagină a ziarelor în ultima vreme.
În 2008, fratele ei mai tânăr, Christopher, a publicat o carte intitulată „Viaţa cu sora mea Madonna”, în care a detaliat relaţia ei cu fostul soţ, Guy Richie, şi o descrie ca fiind manipulativă şi obsedată de sine.
În cadrul altor ştiri legate de Madonna, un militar american care a lucrat la un moment dat pentru celebra artistă a negat că a făcut parte dintr-o conspiraţie internaţională privind traficul de arme. Steven Greenoe, de 37 de ani, a apărut sâmbătă într-o instanţă de judecată din Liverpool, fiind acuzat că a introdus armament de contrabandă pe teritoriul Marii Britanii.