3 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuFOTO. Cum este ironizat premierul Victor Ponta pe Internet, după declanșarea anchetei...

FOTO. Cum este ironizat premierul Victor Ponta pe Internet, după declanșarea anchetei penale

Premierul Victor Ponta a fost ridiculizat pe Internet, după ce a refuzat să demisioneze şi după ce parlamentarii au respins cererea DNA de începere a urmăririi penale. Prim-ministrul a fost asemănat cu dictatorul Nicolae Ceauşescu.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini şi mesaje ironice la adresa premierului Victor Ponta.

Citește și: UPDATE: Şedinţa de Guvern a fost reluată. Ce le-a spus Ponta miniștrilor înainte de moțiunea de cenzură

Site-ul Academia Caţavencu a publicat un articol cu titlul „Din lipsă de mineri, Ponta scoate-n stradă şoşonarii”, în care ironizează avertismentul pe care Victor Ponta l-a dat liberalilor cu privire la eventualele manifestări în stradă faţă de actualul guvern.

„În buna tradiţie bolşevică, suptă odată cu veninul roşu de la ţâţa flască, dar încă productivă, a lui Ion Iliescu, Ponta vrea să scoată în stradă şi şoşonarii de partid. <<Scoate PNL o mie de oameni în stradă? Noi scoatem 10.000. Scoate 10.000? Noi scoatem 100.000”>>, a declarat, rânjind premierul Mickey Mao, făcându-i pe înaintaşii lui, Pauker, Luca şi cu Dej, să tresalte de bucurie în iad, fiindcă nici măcar ei nu erau în stare să organizeze contramanifestaţii mai mari, ca să-i ciomăgească pe ţărănişti şi pe liberali, prin 1946”, a scris autorul.

De asemenea, site-ul Academia Caţavencu a publicat un text cu titlul „În cinstea lui Ponta, BOR lansează azi sticla de mir la trei sferturi <<Premier>>”, care face referire la alianţa Bisericii Ortodoxe Române cu premierul, demonstrată în campania electorală.

Citește și: FOTO. Titlurile din presa străină despre Victor Ponta și scutul din jurul său în fața justiției

Tot astfel, Ponta a fost ironizat şi de site-ul KamiKaze, în textul „Gata, Viorele! S-a terminat. Să muriți bine!”, în care autorul îi critică activitatea în Guvern şi face referire la refuzul premierului de a-şi da demisia, dar şi la replica lui, asemănătoare cu cea a lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989: „Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale”.

„Vi-l mai amintiți pe Ceaușescu? La prima vedere, Ponta se apără acum în stilul Împușcatului: zice că-l poate da jos doar <<marea Adunare Generală>>, îi amenință pe ăia din stradă cu pușcăria, dă vina pe <<agenturili străine>>, ne amenință că ne vor judeca urmașii lui, doctoranzii, ș.a.m.d.”, a scris autorul.

Totodată, Victor Ponta este ironizat pe reţeaua de socializare Facebook, cu pagini în care utilizatorii îi cer demisia şi în care îl aseamănă cu dictatorul Nicolae Ceauşescu.

Citește și: ANALIZĂ: De ce dictaturile nu vor dispărea niciodată

 

 

Cele mai citite

Toni Greblă: Aproape 19.000 de secții de votare deschise în țară pentru alegerile prezidențiale, 950 în străinătate

Toni Greblă a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au fost tipărite și livrate prefecturilor, urmând să fie distribuite către secțiile...

Alegerile prezidențiale din Croația vor avea loc pe 29 decembrie

Premierul croat Andrej Plenkovic a declarat că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 29 decembrie. Președintele în exercițiu Zoran Milanovic va candida pentru al...

„People of Steel”, documentarul care marchează 1000 de zile de război în Ucraina s-a lansat

Documentarul "People of Steel", care marchează cele 1000 de zile de război în Ucraina, s-a lansat. https://www.youtube.com/watch?v=Yr_EfWLQRKs "People of Steel", documentarul care marchează 1000 de zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă