33.5 C
București
miercuri, 19 iunie 2024

Febra Marilyn

Marilyn Monroe a fost când regină, când copil sărman, după cum o numea fostul ei soţ, dramaturgul Arthur Miller. În 1962, poliţiştii o găseau pe celebra actriţă moartă în casa ei din Los Angeles. La 48 de ani 
de atunci, Marilyn continuă să trăiască, zeiţă 
nemuritoare a ecranului.

Te-am văzut recent, înconjurată de lumină. Erai îmbrăcată sumar sau, mai bine zis, nu erai îmbrăcată deloc, ci acoperită de un cearceaf, iar faţa ta se afla într-o continuă transformare: erai seducătoare, tristă, actriţă, ingenuă, femeie, copil, amantă, deopotrivă a ecranului şi a privitorului. Mă priveai din zeci de poze, expuse într-un muzeu din Paris, ultimele poze care ţi s-au făcut, cu doar câteva săptămâni înainte de moartea ta prematură. Mă priveai, iar eu îmi doream să te fi cunoscut, să fi petrecut o viaţă lângă tine. Ştiu că mulţi ar vrea asta, ar vrea să te fi văzut pe stradă, să fi făcut dragoste cu tine, să te fi avut drept prietenă cea mai bună. Pe lângă asta, toţi fanii tăi de astăzi vin cu o mulţime de întrebări, din care poate cea mai stridentă este cum ai murit. Acum 48 de ani, aproape jumătate de secol, pe 5 august, cum ai murit? Ai fost omorâtă? Te-ai sinucis? Aveai legături cu Mafia? Ai fost iubita preşedintelui Statelor Unite? Ai fost iubita lui Sinatra? Pe vremea ta existau scandaluri voalate, învăluite în mister, povestite aproape respectuos. Astăzi, poveştile de scandal sunt peste tot şi la îndemâna oricui. Sper că nu le poţi vedea. La fel cum sper că nu ştii că vila din Los Angeles în care ai murit a fost pusă în vânzare recent, pentru 3,6 milioane de dolari. Încă nu au găsit cumpărători.

Icon = idol = Marilyn

Nimeni nu te-a uitat, ştii. În viaţă erai celebră, în moarte ai devenit nemuritoare. Ironic, nu? Cu fiecare an ce trece, eşti mai celebră. Acum câteva luni ai apărut pe coperta Vanity Fair, una dintre cele mai mari reviste din lume. Acum câţiva ani ai apărut într-o reclamă Volkswagen, alături de John Lennon, Mahatma Gandhi, Andy Warhol, toţi mari, toţi duşi. „Icons” e cuvântul folosit în engleză pentru cei ca voi, cuvânt izbitor de asemănător cu „icoană”, noii idoli ai lumii. O căutare pe Google găseşte 16 milioane de rezultate cu numele tău, iar pe YouTube, cel mai vizionat filmuleţ cu tine este unul de „La Mulţi Ani!”. Tu, îmbrăcată într-o rochie albă, strălucitoare şi care, umblă vorba, era atât de strâmtă încât a trebuit să fie cusută direct pe tine. Tu, extrem de senzuală, cântându-i „La Mulţi Ani” preşedintelui Statelor Unite, John F. Kennedy. La momentul în care scriu articolul, 4.759.940 de oameni te-au văzut cântând în seara aia, oameni care probabil nici nu erau născuţi în 1962. O parte din numele tău a fost împrumutat de un rocker american, Marilyn Manson, ca un totem. Fosta soţie a acestuia, Dita Von Teese, este una dintre multele femei (şi celebrităţi) de astăzi care îşi inspiră stilul de viaţă (şi de îmbrăcăminte) din stilul tău. Rochii strâmte, elegante, dresuri cu dungă, ruj roşu, anii ’50 trăiesc din nou. Ştii calendarul acela în care pozezi goală, care ţi-a făcut atât de multe probleme la un moment dat? Pozele res­pective te-au propulsat direct în minţile bărbaţilor, şi de atunci şi de acum. Între timp, aceleaşi poze au fost cumpărate de Playboy, iar un exemplar din acel prim număr al revistei, cu tine pe copertă, s-ar vinde astăzi cu o sumă imensă, datorată în aceeaşi măsură puterii Playboy şi atracţiei tale. De fapt, pot să mă gândesc la încă două imagini arhi­cunoscute care te au drept protagonistă. Una este o fotografie făcută în timpul filmărilor de la „The Seven Year Itch” din 1955: rochia albă, ridicată de curenţii de aer de la metroul new-yorkez, tu, aplecată în faţă, ţinând de ea şi zâmbind, umplând ecranul cu chipul tău. A doua este de fapt un tablou, unul dintre cele mai celebre tablouri ale fostului secol: un print făcut de Andy Warhol, de fapt o poză de-a ta multiplicată de zeci de ori, în zeci de tablouri. Acum câţiva ani, unul dintre acestea s-a vândut cu puţin peste 16 mi­lioane de do­lari. Marilyn Monroe, stea de cinema, a ajuns exponat de muzeu. Lumea te vede în New York, la muzeul Metropolitan, în Londra, la Tate Modern. Peste tot în lume, Marilyn.

I wanna be loved by you…

Din nou ironic, având în vedere că toată viaţa oamenii te-au privit dintr-o perspectivă care oscila între blondă naivă şi sex-simbol. Însă, aşa cum prea bine ai spus odată, Arthur Miller „nu s-ar fi căsătorit niciodată cu mine dacă aş fi fost doar o blondă prostuţă”. Nu, el nu ar fi făcut-o, însă mulţi dintre fanii tăi te-au preluat aşa, un produs gata-făcut, proaspăt ieşit de pe dealurile putrede ale Hollywood-ului, locul unde „ţi se dau 1000 de dolari pe un sărut şi 50 de cenţi pe sufletul tău”, după cum tot tu spuneai. Dacă nu erau roluri mici, în filme de duzină, erau roluri mici în filme mari, cum ar fi „Totul despre Eva”, unde personajul tău este identic cu ima­ginea ta publică: superb şi prostuţ. Din păcate, şi rolurile tale mari în filme mari au fost trase la indigo după reţeta de succes originală, cea care te-a adus în faţa reflectoarelor şi a aparatelor de fotografiat, roluri în filme precum „The Seven Year Itch”/„Şapte ani de căsnicie”, „How To Marry A Millionaire”/„Cum să te măriţi cu un milionar”, „The Prince and The Showgirl”/„Prinţul şi dansatoarea”, „Gentlemen Prefer Blondes”/„Domnii preferă blondele”… titluri lejere şi drăguţe, care ascund în ele stereotipurile cu care a trebuit să te lupţi toată viaţa. În toate filmele ai avut parte de regizori mari, Otto Preminger, John Huston, Billy Wilder, Jean Negulesco, George Cukor şi ai jucat alături de alte femei şi actriţe frumoase, Lauren Bacall, Jane Russell, Betty Grable, Cyd Charisse şi actori celebri, Laurence Olivier, Robert Mitchum, Clark Gable, Tony Curtis, Jack Lemmon, Montgomery Clift, toate starurile vremii tale, contemporanii tăi. Şi totuşi, de cele mai multe ori, deşi aveai rolul principal, în ochii publicului (şi ai producătorilor) serveai şi rolul de manechin principal.

Au fost şi câteva roluri mari însă, cu adevărat mari. Rose Loomis în filmul „Niagara”, soţia gata să îşi ucidă soţul 
pentru a fi cu amantul său; Kay Weston, în „River Of No Return”, încercând să supravieţuiască în Vestul Sălbatic; Roslyn Taber în „The Misfits”, împărţită între Clark Gable şi Montgomery Clift. Însă probabil cel mai bun rol al tău a fost în „Some Like it Hot”/„Unora le place jazz-ul”, rol pentru care ai primit un Glob de Aur. Billy Wilder, regizorul, a înţeles puterea ta, şi s-a folosit de ea pentru a da măreţie filmului; a inclus toate stereotipurile care te înconjurau şi le-a accentuat până la ridicol, demonstrând astfel propriul lor ridicol; te-a ridicat la rangul de zeiţă şi ţi-a arătat umanitatea în acelaşi timp, în­cheindu-şi povestea (şi într-un fel şi pe a ta) cu celebra replică „Nimeni nu e perfect”. Niciodată în viaţa adevărată, şi nici măcar pe ecran. Am auzit că întârziai tot timpul la întâlniri şi pe platou; ştiu că aveai la tine băutură, pe care o beai din termos (de altfel, şi personajul tău din film făcea acelaşi lucru); aveai şi trac, şi îţi uitai textul sau improvizai în faţa camerei. Nimeni nu-i perfect. Însă camera te iubea, şi colegii tăi de adorau. Cum ar fi putut să fie altfel? „Am prea multe fantezii ca să fiu o casnică bună. Eu însumi sunt o fantezie”. Şi ce fantezie! În ultimii tăi ani de viaţă, fantezia a fost din ce în ce mai greu de menţinut, era întreruptă permanent de realitate. Barbiturice, amfetamine, băutură, zvonuri maliţioase, droguri, divorţuri, şi mai multe întârzieri. „Something’s gotta give” a fost ultimul tău film, neterminat, în care jucai alături de Dean Martin şi Cyd Charisse. Te-au concediat, reangajat, şi câteva săptămâni mai târziu te-au găsit moartă în casă. Aveai 36 de ani, mai puţin decât anii care s-au împlinit de la moartea ta. După 48 de ani, tu eşti tot Marilyn.

PS: Acum, la trei ore de când m-am pus pe scris, alţi 1151 de oameni te-au văzut cântând pe YouTube. Inclusiv eu.

Cele mai citite

Ce mobilier trebuie să ai într-un dormitor: 6 piese esențiale

Decorarea dormitorului tău merge mult mai departe de a cumpăra un pat 140x200 sau king-size. De fapt, din ce în ce mai mulți oameni...

Alegerile anticipate din Franța i-au oferit Londrei titlul de cea mai mare piață de capital, după valoare

Scena politică din Franța, unde vor avea loc alegeri anticipate la finalul lunii iunie, a ajutat Bursa de Valori din Londra să detroneze Parisul...

Ce mobilier trebuie să ai într-un dormitor: 6 piese esențiale

Decorarea dormitorului tău merge mult mai departe de a cumpăra un pat 140x200 sau king-size. De fapt, din ce în ce mai mulți oameni...
Ultima oră
Pe aceeași temă