14.3 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuEurovision 2017. România, pe locul 7, Portugalia e marea câștigătoare

Eurovision 2017. România, pe locul 7, Portugalia e marea câștigătoare

Ilinca şi Alex Florea au ocupat locul 7, cu piesa ”Yodel It!”, în clasamentul final Eurovision Song Contest 2017, cu 282 de puncte. Portugalia a câştigat finala, cu melodia ”Amar Pelos Dois”, interpretată de Salvador Sobral, obţinând 758 de puncte.

Reprezentanţii României au intrat în concurs pe cea de-a 20-a poziţie şi au interpretat melodia ”Yodel It!” fără greşeală. Momentul lor a fost completat de o grafică cu animaţii multicolore şi de prezenţa a două tunuri strălucitoare pe scenă, relatează News.ro. 

După votul juriilor, România se afla pe locul al 15-lea şi a primit din partea publicului 224 de puncte.

Salvador Sobral a interpretat melodia ”Amar Pelos Dois” pe scena mică, lăsând scena mare liberă, în spatele căreia a fost proiectată imaginea unei păduri în lumina lunii. Cântăreţul a fost înconjurat de public, care l-a susţinut cu lumini aprinse. 

Pe următoarele două locuri în clasament s-au situat Bulgaria, cu 615 puncte, şi Moldova, cu 374 de puncte. 

Cele mai citite

Simona Halep s-a întors cu o victorie importantă după 4 luni de pauză. Pe ce loc urcă în clasamentul WTA

Simona Halep (33 de ani, #1130 WTA) a reușit să câștige primul său meci după o lungă perioadă de inactivitate, învingând-o pe Arina Rodionova...

Fidelis răsplătește solidaritatea: Tranșă dedicată celor care salvează vieți

Donatorii de sânge primesc un punct procentual în plus la dobândă și un prag de subscriere de zece ori mai mic Ministrul de Finanțe, Marcel...

Un arbitru italian a fost suspendat de către Federația Italiană și FIFA! Motivul e uluitor

Arbitrul italian Fabio Maresca a fost suspendat atât de Federația Italiană de Fotbal, cât și de UEFA, după ce a fost implicat într-un incident...
Ultima oră
Pe aceeași temă