13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieFoto interviuDaniel Craig a fost operat la genunchi, după o accidentare pe platourile...

Daniel Craig a fost operat la genunchi, după o accidentare pe platourile de filmare

Actorul Daniel Craig s-a operat, în urmă cu câteva zile la unui dintre genunchi, după o accidentare suferită în timpul filmărilor lungmetrajului din seria “James Bond”, informează bbc.com, conform Mediafax.

Citește și: Echipa filmului “Spectre”, din seria “James Bond”, implicată într-un incident aviatic

 Actorul britanic a suportat “o intervenţie chirurgicală minoră”, la New York, în pauza de filmări pentru acest lungmetraj, ocazionată de Paştele catolic, potrivit reprezentanţilor companiei Eon Productions.

“În timpul acestei pauze programate, Daniel Craig a suportat o intervenţie artroscopică, pentru a corecta vătămările cauzate de o accidentare la unul dintre genunchi. Va reveni la filmări pe 22 aprilie, în studiourile Pinewood”, a spus purtătoarea de cuvânt a companiei.

Ea a negat, însă, informaţiile potrivit cărora Daniel Craig, în vârstă de 47 de ani, ar fi lipsit mai multe zile de la filmările pentru cel de-al 24-lea opus din franciza “James Bond”, care se va intitula “Spectre”.

Filmările de la lungmetrajul “Spectre” au debutat în legendarele studiouri Pinewood, în comitatul Buckinghamshire din Marea Britanie, în decembrie 2014, şi au continuat apoi la Roma şi în Mexic.

Daniel Craig reia rolul agentului 007 în cel de-al 24-lea film Bond, a cărui lansare este programată pentru 6 noiembrie. Actorii Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista şi Andrew Scott fac, de asemenea, parte din distribuţia filmului. Acesta este al doilea film din seria “James Bond” pe care îl regizează Sam Mendes.

Franciza “James Bond” este una dintre cele mai profitabile, iar cel mai recent film lansat din această serie, “007: Skyfall/ Skyfall”, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt lungmetraj cu agentul 007.

James Bond, super-spionul din romanele lui Ian Fleming, a ajuns pentru prima dată pe marele ecran în filmul “Dr. No”, din anul 1962, cu ajutorul actorului Sean Connery, care a jucat rolul principal. Ceilalţi actori care au interpretat acelaşi rol de-a lungul anilor sunt Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig.

Cele 23 de filme “James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în întreaga lume.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă