Printre concurenti se numara si Dragos Bucurenci, activistul ecologist de la Asociatia MaiMultVerde si realizatorul emisiunii „Buna ca viata” de la TVR 1. „Un tip serios”, Dragos este interesat de lumea dansului, de stiluri, dar concret nu are deloc inclinatie pentru dans. Totusi, provocarea de a participa la concurs a fost prea mare pentru a refuza, asadar il puteti urmari in fiecare vineri seara la Pro TV. Pana atunci, cititi in interviul de mai jos cum vede concursul, cat de bine stapaneste stilurile, ce viseaza sa invete si pe ce mizeaza el la „Dansez pentru tine”.
Ai urmarit sezoanele anterioare ale emisiunii „Dansez pentru tine”? Esti familiarizat cu concursul?
Dragos Bucurenci: Nu am televizor de cinci ani, asa ca nu urmaresc nici o emisiune a nici unui post de televiziune. Acum doi ani, cand producatorii mi-au facut prima data propunerea, nu vazusem nici macar o singura editie, habar n-aveam despre ce este show-ul acesta. Apoi am invatat impreuna cu Amalia Enache, prezentatoarea Stirilor noptii de la Pro Tv, o coregrafie de tango pentru un eveniment de strangere de fonduri si am devenit tot mai interesat de lumea dansului. Am urmarit multe dintre coregrafiile de la „Dansez pentru tine” pe net si, daca vineri seara se intampla sa fiu undeva unde exista un televizor, ecranul imi cam fura privirea. Pe langa dansurile propriu-zise, care imi plac si acum cel mai mult din toata emisiunea, m-a impresionat calitatea in sine a productiei: cred ca e cel mai bine realizat spectacol de televiziune din ultimii 20 ani din Romania.
Ce te-a impins sa accepti o astfel de provocare? Sau, altfel spus, e o provocare pentru tine?
D.B.: E o provocare enorma, pentru ca eu nu sunt deloc talentat pentru dans, n-am ureche muzicala si am un trac enorm cand trebuie sa dansez in public. Dar eu cred ca in viata trebuie sa indraznesti sa faci si lucruri pentru care nu ai o inclinatie nativa. Sigur ca asta cere mult mai multa munca, dar lucrurile pe care le afli in acest fel despre tine sunt nepretuite.
Show-ul „Dansez pentru tine” si Asociatia MaiMultVerde au ceva in comun?
D.B.: Si una si cealalta comunica un mesaj similar: acela ca, daca vrei sa ajuti pe cineva, trebuie sa te schimbi mai intai pe tine. In cazul emisiunii, schimbarea din om obisnuit in dansator este simbolica, dar rezolva problema. In cazul MaiMultVerde, schimbarea este profunda si de lunga durata: inveti ca singurul sau singura care mai poate face ceva pentru un mediu curat si sanatos esti chiar tu. Si, asemenea miilor de voluntari MaiMultVerde, incepi sa si faci.
Cat de bine stii sa dansezi?
D.B.: In afara acelei coregrafii de tango pe care am invatat-o pentru Gala Verde si pe care, intre timp, ma tem ca am uitat-o, nu stiu propriu-zis sa dansez in acceptiunea clasica a termenului. Dar sunt fascinat de dans, de expresivitatea si de tinuta pe care o da corpului omenesc. Cred ca dansul infrumuseteaza nu doar trupul, ci si sufletul, si de aceea mi-am promis ca, intr-o buna zi, am sa invat sa dansez tango argentinian asa cum trebuie.
Concursul presupune sa stapanesti salsa, vals, quick-step, rumba si tot asa. Care stil ti se potriveste? In concurs, mizezi pe vreunul dintre ele?
D.B.: Probabil ca valsul si quickstep-ul mi se potrivesc mai bine, din cauza ca le par tuturor un tip mai mult serios decat jucaus. Dar de mizat, drept sa va spun, nu mizez pe nimic altceva decat pe norocul incepatorului.
Te-au ajutat lectiile primite de la Elwira Petre, cand ai filmat pentru „Buna ca viata”?
D.B.: Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o de la Elwira a fost ca orice om poate sa danseze, nu e nevoie decat de munca si de bucuria de a face asta. Mi-a spus lucrul acesta acum doi ani, la primele lectii de tango, si mi l-a reamintit asta-toamna, cand am filmat o lectie de dans pentru „Buna ca viata”.
Esti pasionat de dans? La petreceri, esti cumva „sufletul petrecerii”?
D.B.: Dupa Gala Verde, am mai luat o vreme cursuri de dans, dar le-am abandonat dupa cateva luni. In viata mea se intamplau un pic cam multe lucruri si a trebuit sa renunt la o parte din ele. Unul dintre motivele pentru care particip la „Dansez pentru tine” este ca imi doream o motivatie serioasa care sa ma faca sa nu mai lipsesc de la lectiile de dans. N-am fost niciodata „sufletul petrecerii”, dar imi place sa dansez daca ies in club sau daca merg la un festival de muzica electronica.
Pe parcursul concursului, ti-e teama de ceva anume?
D.B.: Nu mi-a fost niciodata teama de munca si sunt destul de obisnuit cu efortul fizic, asa ca nu oboseala imi da batai de cap. Problema mea numarul unu e rigiditatea: corpul meu e ca o plastilina inca insuficient framantata, care nu ia cu usurinta forma pe care vreau eu sa i-o imprim.
Cum ti se par ceilalti concurenti? Mai pregatiti? Ai vreun atuu in maneca?
D.B.: Prima care m-a impresionat este Anamaria Ferentz, care este, cred, cea mai muncitoare si mai disciplinata dintre concurenti. In plus, are o energie foarte buna, pe care o raspandeste cu generozitate in jur. Morosanu e, de departe, cel mai simpatic luptator pe care l-am cunoscut in viata mea. Antonio, partenerul Andreei Spataru, brazilianul care s-a mutat in Romania, are, de asemenea, un umor genial. Cred ca toti concurentii au diverse atu-uri: unii au facut hip-hop, altii capoeira, altii dans sportiv. Dar stiu ca nici unul dintre acestea nu este hotarator. In cazul nostru, contez pe gratia Elenei, si pe geniul creativ al coregrafului nostru, Lilian, si pe puterea mea de munca. Am fost intotdeauna de parere ca, daca nu esti talentat,
e bine sa fii macar muncitor.
Ne poti da cateva informatii despre „cazul” partenerei tale?
D.B.: Elena Geru e un copil frumos pe cale sa devina om mare, o luptatoare care a deschis manualul maturitatii la cea mai grea lectie: aceea a generozitatii. E un om extrem de exigent cu sine insasi, dar care, cand isi da voie sa se bucure, ii lumineaza si pe ceilalti cu bucuria ei. Parintii adoptivi ai Elenei au crescut-o cu foarte multe sacrificii. Nu de putine ori, si-au neglijat sanatatea pentru ca ea sa poata invata balet, pian sau canto ori pentru ca sa-si permita sa vina la facultate in Bucuresti. Sunt oameni simpli, cu venituri modeste, care s-au achitat impecabil de datoria de parinti.
Dupa ce i-am aflat povestea, m-am gandit ca, de fapt, cu totii meritam ca Elena sa-si implineasca visul, pentru ca visul ei este visul unor generatii intregi de copii crescuti de parintii lor cu mari sacrificii si care ar vrea sa le intoarca acestora o parte din demnitatea pe care ziua de azi le-a rapit-o. Daca Elena isi va vedea visul cu ochii, cu totii vom simti ca s-a facut putina dreptate in lumea stramba in care traiesc parintii nostri.
La emisiunea „Buna ca viata”, unul dintre motto-urile emisiunii era „lucrurile simple iti pot schimba viata in bine”. Vorbeste-ne despre un astfel de lucru „simplu” care ti-a schimbat viata.
D.B.: Sunt atat de multe, ca mi-e greu sa aleg. Totusi, cred ca viata mea s-a schimbat dramatic acum cinci ani, cand m-am lasat prima data de fumat. Fumam de peste zece ani, cel putin doua pachete pe zi si eram ingrozit de faptul ca ar trebui intr-o zi sa ma las. Pana la urma am indraznit s-o fac si faptul ca am reusit mi-a dat atata incredere in puterea mea de a ma schimba in bine, incat tot ce a urmat apoi mi s-a parut mult mai usor. Intre timp, m-am reapucat si m-am lasat de mai multe ori si a trebuit sa accept ca, in cazul meu, fumatul e o boala cronica. Dar asta nu a schimbat cu nimic lectia pe care am invatat-o atunci: ca nimeni si nimic nu trebuie sa fie stapan pe vointa ta.
