Miercuri, 19 iulie 2006, a avut loc la „Clubul Twice” din Bucuresti, un atelier de creatie deschis publicului. Evenimentul i-a avut ca protagonisti pe sculptorul Bogdan Breza si poeta Miruna Vlada.
In cafenea se intra pe sub arcadele inalte ale unui pasaj care protejeaza o piateta interioara, cu un aer usor medieval, de furnicarul orasului. Peretii albi ai fatadelor sunt decorati cu basoreliefuri si colaje de metal patinat cu oxid. In fata meselor cu umbrele, o scena. La mesele ocupate toate abia daca zaresti o sticla de bere sau un suc. Amestecati printre meseni, forfotesc reporteri, cameramani, flashurile aparatelor de fotografiat fragmenteaza si dinamizeaza perspectiva. Miros de tigara, aer proaspat de seara si un discret parfum de femeie. Dinspre scena invaluie abia auzit o muzica japoneza. Aceasta este atmosfera in care poeta Miruna Vlada si-a recitat poeziile, in vreme ce Bogdan Breza le-a pictat pe bustul gol al modelului feminin cu tusele propriei emotii artistice. Ideea centrala a spectacolului este recuperarea eroticului din asediul pornografiei si al prostului-gust promovate de societatea de consum. La sfarsit, Miruna Vlada a scris fragmente de poeme in spatiile deschise de pictura pe corpul modelului.
Discutia artistilor cu publicul, care a urmat primei parti a spectacolului, a dezvaluit perspective provocatoare asupra dragostei si reflectarii ei in arta. Au fost evocati precursori ai erotismului, unii putin cunoscuti ca atare, precum Creanga, Gherasim Luca, dar si consacrati, Eminescu, Arghezi, pana la Emil Brumaru. Discutiei i-a urmat invitatia adresata publicului de a urca pe scena si de a picta, fiecare in felul sau un alt model feminin.
Intreband-o pe Miruna Vlada, poeta care a debutat in anul 2004 cu volumul „Poeme intrauterine”, despre rostul acestui spectacol, aceasta ne-a raspuns ca el incearca sa coboare artistii din turnul de fildes in mijlocul celor carora arta lor se adreseaza. Despre erotismul manifest al artei ei, poeta ne-a declarat ca prin aceste evenimente artistice incearca redefinirea conceptului de iubire prin mijloace poetice indraznete.
Artistul plastic Bogdan Breza propune prin arta sa un „erotism sublimat”. Intrebat fiind, cu cine dintre cei de care se apropie artistic, nu ar vrea sa semene, artistul ne-a declarat: „Singurul cu care nu as vrea in nici un chip sa seman e Bogdan Breza”.