Yoko Ono, fosta soţie a celebrului membru al Beatles – John Lennon – a făcut câteva noi dezvăluiri despre viaţa sa, într-un interviu acordat postului de radio american NPR.
Aceasta îşi aminteşte de faptul că şi-a cunoscut tatăl abia la vârsta de doi ani, deoarece acesta lucra la San Francisco, în timp ce ea şi mama sa locuiau la Tokyo.
„Tata ştia să cânte la pian foarte bine şi era foarte interesat de muzică”, îşi aminteşte artista. Cu toate acestea, primele lecţii de pian le-a luat de la un profesor japonez, cu care a continuat şi după reîntoarcerea tatălui ei în Japonia.
Ono a mai spus că mama sa, care provenea dintr-o familiei foarte bogată, dorea ca toţi membri familiei să-şi etaleze statulul social. Astfel, tatăl ei – de meserie bancher – trebuia să plece în fiecare zi de acasă într-o maşină condusă de un şofer personal. Numai că acesta cobora din maşină cu câteva sute de metri înainte de intrarea în clădirea de birouri unde lucra.
Fiul lui Ono şi al lui Lennon, Sean Lennon (acum în vârstă de 35 de ani), a explicat în cadrul aceluiaşi interviu că şi el a adoptat tactica bunicului său din partea mamei. „Nu puteam coborâ în faţa şcolii din limuzina cu care mă trimitea mama”, a spus el.
Ono a explicat că datorită unor ameninţări de răpire a preferat să nu-şi lase băiatul să mearcă la şcoală pe jos sau cu autobuzul, cum făceau alţi colegi de-ai lui ci cu o maşină condusă de un şofer angajat pentru asta.