Flybe s-a adresat clienților săi anunțând că toate aparatele companiei sunt de azi reținute la sol și adăugând faptul că operatorul își încetează, cu efect imediat, orice activitatea comercială în Regatul Unit.
„Dacă aveați de gând să zburați cu Flybe, vă rugăm să nu vă îndreptați către aeroport decât ați aranjat deja un zbor alternativ cu o altă companie aeriană”, este mesajul pe care Flybe l-a transmis astăzi, prin intermediul unui comunicat oficial, informând în același timp publicul asupra faptului că reprezentanții companiei nu mai sunt în măsură să ofere variante de transport alternative pentru clienții care deja i-au contractat serviciile.
Transportatorul fost fondat în 1979 și a fost la un moment dat cea mai mare companie aeriană regională independentă din Europa, care transporta opt milioane de pasageri pe an și opera peste 200 de rute. În ultimul ani, însă, compania a traversat o acută perioadă de criză, în urma căreia a fost vândută unui consorțiu care include Virgin Atlantic. Ca măsură de redresare, noii proprietari și-au declarat intenția de a investi 30 de milioane de lire sterline pentru a menține funcționalitatea companiei, solicitând de asemenea și sprijinul guvernului britanic.
Presiunea pusă de expansiunea mondială a coronavirusului pe întreaga industrie a companiilor aeriene le-a fost fatală, însă, operatorilor de la Flybe.
În plan internațional, multe companii aeriene au avertizat că teama pasagerilor de a mai călători le-a determinat să reducă programele de zbor, în timp ce altele au cerut personalului să intre în concedii fără plată pentru a diminua pierderile transportatorilor.
Autoritatea internațională pentru transportul aerian a declarat luna trecută că focarele de coronavirus vor costa companiile aeriene zeci de miliarde de dolari și vor reduce traficul global cu 4,7%. marcând primul declin global al cererii de la criza financiară globală.
Departamentul pentru Transporturi din Marea Britanie a declarat că îi va ajuta pe membrii personalului Flybe să își caute noi locuri de muncă „cât mai curând posibil”.