Totul, în contextul crizei mondiale generate de virusul COVID-19. Poziţia a fost reiterată de ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în cadrul Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN).
„Redresarea economică rapidă a UE depinde de modul în care reuşim să punem în aplicare măsurile deja convenite, precum şi instrumentul de redresare. Trebuie să ţinem cont de necesităţile diferite ale statelor membre, să asigurăm flexibilitate în aplicarea instrumentelor şi să evităm introducerea unor sarcini administrative nejustificate”, a spus Florin Cîţu, în intervenţia sa de vineri din cadrul videoconferinţei ECOFIN.
Potrivit unui comunicat al MFP, miniştrii Finanţelor şi Economiei au avut un schimb de opinii cu privire la progresele înregistrate în privinţa măsurilor de răspuns la criza provocată de COVID-19 la nivelul UE, inclusiv mecanismele implementate prin Banca Europeană de Investiţii (BEI), Mecanismul European de Stabilitate (MES) şi SURE (instrumentul european pentru sprijinul temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj, în situaţii de urgenţă).