7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieFinanțele caută bani în buzunarul românilor

Finanțele caută bani în buzunarul românilor

Titlurile de stat cu o valoare nominală de 1 leu, au scadenţa la 3 ani, o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunea anterioară din luna iulie. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 1 – 24 august 2018 de la toate unităţile operative ale Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal, în perioada 1 – 23 august 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale “Poşta Română” S.A, din mediul urban, iar în perioada 1 – 22 august 2018 din mediul rural.

Cumpărarea titlurilor de stat se poate realiza prin numerar, dar şi prin virament bancar, atât prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului cât şi prin oficiile poştale din reţeaua Poştei Române.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, respectiv 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale “Poşta Română”.

În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea de moştenitori.

“Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi în lunile următoare, posibil şi cu alte maturităţi care urmează a fi stabilite după evaluarea interesului manifestat de investitori, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde de lei”, precizează MFP.

În paralel, Ministerul Finanţelor Publice anunţă flexibilizarea Programului Tezaur, un ordin al ministrului de resort urmând să permită transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat către un alt investitor persoana fizică dar şi răscumpărarea acestora de către stat înainte de scadenţă.

În 6 iulie 2018 s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie lansată de MFP în cadrul Programului TEZAUR – ediţia CENTENAR, cu o maturitate de 5 ani şi o dobândă de 5% pe an. Volumul total de subscriere atins a depăşit 786 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice a emis titluri de stat pentru populaţie în iunie 2015, pentru prima dată după 10 ani de absenţă pe această piaţă.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă