12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieEXCLUSIV „Cerbul de Aur“ a fost doar o tinichea scumpă

EXCLUSIV „Cerbul de Aur“ a fost doar o tinichea scumpă

„Cerbul de Aur“ 2018 a fost cea mai slabă ediție din toate timpurile pentru cunoscutul festival desfășurat la Brașov. Nu este o apreciere care ține de gust, ci o concluzie seacă, bazată pe cifrele de audiență, consultate și de „România liberă“.

Chiar dacă a ridicat TVR din mocirla în care se zbate de ani de zile, depășită uneori și de posturi de nișă ca Discovery sau Disney Channel, „Cerbul de Aur“ nu a fost nici pe departe un succes de audiență, așa cum l-au văzut șefii TVR și apropiații lor.

În niciuna dintre cele patru zile de festival TVR nu a reușit să sară de locul patru în topul televiziunilor, iar singura zi în care a avut un rating ceva mai mare a fost duminică, 2 septembrie, când au fost recitaluri de folclor. În această zi, TVR a depășit trei puncte de rating, apropiindu-se de locul 3, ocupat de Antena 1, cu puțin peste patru puncte.

În condițiile în care un punct de rating înseamnă că aproximativ 100.000 de oameni urmăresc respectivul program, rezultă că „Cerbul de Aur“ a adus în fața televizoarelor ceva mai mult de 300.000 de oameni în cea mai bună zi a sa.

Prin comparație, o ediție normală a emisiunilor „Românii au talent“ și „X-Factor“ este urmărită de peste 2,5 milioane de oameni, iar un meci de fotbal al echipei naționale poate ajunge și la peste 3 milioane de oameni.

În restul zilelor de festival, TVR nu a ieșit din intervalul 1,91-2 puncte de rating, potrivit datelor consultate de „România liberă“. Ca poziționare, televiziunea publică a fost constant pe locul 4, depășită cu mult de Pro TV, Kanal D și Antena 1.

 

Milioane de euro din bugetele locale și cele ale TVR

Pentru festival, doar Consiliul Județean Brașov a alocat peste 800.000 de lei din bani publici. Cheltuielile totale au fost însă cu mult mai mari, în condițiile în care TVR a dus la Brașov zeci de camere și sute de oameni, plus care de transmisie.

Ca să ne dăm seama de dimensiunile efortului financiar, trebuie precizat că pentru „Cerbul de Aur“ au fost închiriate 250 de camere pentru 700 de persoane. Scena a fost una luxoasă, achiziționată din Germania cu 1 milion de euro și apoi închiriată de TVR pentru Cerb”.

Festivalul a început pe 29 august, cu o gală aniversară românească, la care au participat premianţii şi trupele din ediţiile anterioare ale „Cerbului de Aur“.
Show-ul a fost completat cu imagini din arhiva TVR, de asemenea de la ediţiile anterioare ale festivalului. Următoarele două seri au fost dedicate concursului propriu-zis. În afara concurenţilor, au fost și o serie de invitaţi care au susținut minirecitaluri.

Seara a patra a festivalului a fost seara de gală, în care au fost premiaţi câştigătorii. Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur“ s-a încheiat pe 2 septembrie, cu „Gala Centenară“, care a păstrat tema tradiţională a muzicii folclorice.

Membrii juriului au fost: Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu.

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Puntea dintre jocurile virtuale și cele fizice

În peisajul jocurilor de noroc online, apariția cazinourilor live mobile a apărut ca o punte semnificativă între domeniul virtual și experiența tradițională a cazinourilor...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă