5.2 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăEconomieEurohold va obține până la 100 de milioane de euro prin emiterea...

Eurohold va obține până la 100 de milioane de euro prin emiterea de noi acțiuni pe bursă

Eurohold, cel mai mare holding public din Bulgaria și unul dintre principalele grupuri de afaceri independente care își desfășoară activitatea în sud-estul Europei, intenționează să își mărească capitalul de lucru prin emiterea de noi acțiuni la Bursa de Valori Bulgară (BVB).

Această procedură va permite companiei să obțină fonduri de până la 100 de milioane de euro.

Eurohold va oferi pentru subscriere mai mult de 79 de milioane de acțiuni noi, cu o valoare nominală și un preț de 2,5 lei (1 bgn) și 6,25 lei (2,50  bgn). Oferta publică va fi considerată reușită dacă cel puțin 40% din noile acțiuni (31,6 milioane de acțiuni) sunt subscrise și achitate. Euro-Finance AD ​​va fi intermediarul de investiții în ceea ce privește plasarea noilor acțiuni.

„Fondurile strânse vor fi utilizate pentru finanțarea achiziției filialelor CEZ Group din Bulgaria și pentru a investi în dezvoltarea celor două afaceri principale ale grupului – energie și asigurări”, a declarat Vasil Stefanov, directorul de dezvoltare al Eurohold.

La începutul acestui an, Eurohold a primit ultimele aprobări pentru preluarea a șapte filiale ale grupului CEZ din Bulgaria, inclusiv 67% din cea mai mare companie electrică – CEZ Distribution Bulgaria și cel mai mare furnizor de energie electrică – CEZ Electro Bulgaria, respectiv 100% din acțiunile celui mai mare comerciant autorizat de energie electrică din Bulgaria- CEZ Trade Bulgaria. CEZ este cel mai mare furnizor și distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienți. În 2019, CEZ Bulgaria a înregistrat venituri și active totale de 700 milioane EUR (1,4 miliarde BGN).

Compania are peste 3000 de angajați în Bulgaria și deține Euroins Insurance Group (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări independente din regiunea CEE / SEE / CSI, care operează în 11 țări și deține filiale în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina, Georgia, Rusia și Belarus.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Roy Haynes, considerat unul dintre cei mai importanţi baterişti de jazz din toate timpurile, a murit

Roy Haynes, unul dintre cei mai mari bateriști din istoria jazz-ului, a decedat la vârsta de 99 de ani. A murit Roy Haynes Roy Haynes...

Bernadette Szocs va reprezenta România la Turneul Campionilor în Japonia, după retragerea campioanei olimpice Meng Cheng

Bernadette Szocs, jucătoarea română de tenis de masă, aflată pe locul 17 în clasamentul mondial, va participa la prestigiosul Turneu al Campionilor (WTT Finals),...

SUA accelerează livrarea echipamentelor militare promise Ucrainei

Statele Unite au trimis Ucrainei 83% din muniția promisă, 67% din sistemele de apărare aeriană și 60% din echipamentele de foc, conform purtătorului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă