Lazea trece în revistă complicațiile prin care România este nevoită să-și croiască drumul după coronacriză, scrie Știripesurse.ro.
„Somnul rațiunii naște monștri
Măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid 19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate și că, la urma urmei, există “prânz gratuit” (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor. Însuflețiți de această iluzie, oamenii de afaceri români grupați în asociația Romanian Business Leaders și în alte zece organizații de business au solicitat recent Guvernului accesarea unui pachet de asistență financiară de 30 miliarde euro (aproape 15% din PIB) pentru recapitalizarea firmelor autohtone și repornirea economiei. Această propunere este făcută prin mimetism (“dacă alții pot să o facă, noi de ce nu am putea?”), dar nu ține seama de următoarele aspecte:
Ceea ce le este permis statelor dezvoltate nu le este permis statelor emergente, precum România. Dacă oamenii noștrii de afaceri ar citi cu atenție orice propunere referitoare la relaxări fiscale și monetare (gen Quantitative Easing, Helicopter Money etc), ar vedea că autorii lor au grijă să sublinieze că respectivele propuneri au sens în economiile dezvoltate (SUA, Germania, Franța), dar în nici un caz nu sunt recomandate economiilor emergente. Această diferență de abordare se datorează faptului că piețele sunt dispuse să tolereze niveluri de îndatorare mult mai mari pentru statele dezvoltate (de peste 100 la sută din PIB pentru guverne și de peste 300 la sută din PIB pentru toate sectoarele), în timp ce pentru statele emergente nivelurile respective de toleranță sunt pe la jumătate. Această abordare duală are următoarele explicații:
Pentru creditori este importantă nu atât datoria unui stat în sine, cât balanța dintre datorii și creanțe. De exemplu, Marea Britanie are o datorie totală de peste 300 la sută din PIB, dar are creanțe de încasat de la restul lumii chiar mai mari decât această cifră, astfel încât, per total, este creditor net. În timp ce România, chiar dacă are o datorie totală de numai circa 120 la sută din PIB, dar foarte puține creanțe de încasat de la restul lumii, se află în situația de debitor net;
Pentru creditori este importantă avuția (netă de datorii) acumulată într-un stat, care poate fi lichidizată și utilizată pentru achitarea unui nou credit. Astfel, state precum Franța, Germania, Italia, Marea Britanie au avuții nete (net worth) echivalente cu de câte 5 ori PIB-ul statelor respective, ca rezultat al istoriei; multe – dar nu toate – au fost mari puteri coloniale. În România, avuția (netă de datorii) se ridică la circa 1,4 PIB-uri (această țară a fost mai tot timpul sub vremi, nu deasupra vremilor), astfel încât capacitatea ei de a rambursa un eventual credit- mamut este mult mai mica.