Lanțurile valorice ale vehiculelor electrice provenite din China beneficiază de subvenții neloiale în UE, stabilește o investigație realizată de Comisia Europeană.
Investigația este deocamdată în stadiu „provizoriu”, precizează un comunicat de presă transmis de Comisia Europeană la data de 12 iunie 2024.
„În cadrul investigației sale în curs, Comisia a concluzionat cu titlu provizoriu că lanțul valoric al vehiculelor electrice cu baterii (BEV) din China beneficiază de subvenții neloiale, ceea ce cauzează un risc de producere a unui prejudiciu economic pentru producătorii de BEV din UE. Investigația a examinat, de asemenea, consecințele și impactul probabil al măsurilor asupra importatorilor, a utilizatorilor și a consumatorilor de BEV din UE. Pe baza constatărilor investigației, Comisia a stabilit, cu titlu provizoriu, că este în interesul UE să remedieze efectele practicilor comerciale neloiale constatate, prin instituirea unor taxe compensatorii provizorii asupra importurilor de BEV din China”, a anunțat Comisia Europeană.
Comisia a stabilit, cu titlu provizoriu, că este în interesul UE să remedieze efectele practicilor comerciale neloiale constatate, prin instituirea unor taxe compensatorii provizorii asupra importurilor de BEV din China
Pentru a remedia această situație, Comisia Europeană a comunicat „nivelul taxelor compensatorii provizorii pe care intenționează să le instituie asupra importurilor de BEV din China”. În paralel, Comisia Europeană a contactat și autoritățile chineze.
Taxele individuale pe care Comisia Europeană intenționează să le aplice celor trei producători chinezi incluși în eșantion vor fi:
• BYD: 17,4 %;
• Geely: 20 %;
• SAIC: 38,1 %.
Alți producători de BEV din China, care au cooperat în cadrul investigației dar nu au fost incluși în eșantion, vor face obiectul următoarei taxe medii ponderate, în valoare de 21 la sută.
Toți ceilalți producători de BEV din China care nu au cooperat în cadrul investigației vor face obiectul următoarei taxe reziduale, în valoare de 38,1 la sută.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!