3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalFMI spune că taxele ad hoc pe profiturile excesive sunt ''problematice''

FMI spune că taxele ad hoc pe profiturile excesive sunt ”problematice”

Fondul Monetar Internaţional sprijină planurile guvernelor de a taxa profiturile excesive ale companiilor dar crede că astfel de modificări trebuie comunicate în mod clar şi nu se pot aplica profiturilor deja realizate, a declarat miercuri pentru Reuters principalul expert fiscal din cadrul FMI, Vitor Gaspar.

Gaspar, directorul Departamentului fiscal din FMI, a spus că taxarea profiturilor excesive ar putea furniza o sursă permanentă de venituri la bugetul unei ţări, însă iniţiativa pe care o are în vedere în prezent Uniunea Europeană este una „problematică” pentru că violează certitudinea fiscală.

Fost ministru de Finanţe al Portugaliei, acesta a precizat că în opinia FMI sistemul de taxe ar trebui să fie clar, predictibil şi dominat de lege, ceea ce înseamnă că o propunere de a taxa profiturile excesive „care să se aplice profiturilor deja realizate este o iniţiativă problematică”. În opinia expertului FMI, decizia Comisiei Europene de a avansa o astfel de soluţie a fost adecvată la acel moment, având în vedere mărimea considerabilă a profiturilor şi nevoia de a proteja categoriile vulnerabile.

Cu toate acestea, FMI consideră că o taxă ad hoc pe profiturile excesive ar viola principiul certitudinii fiscale. „Este clar că regulile jocului sunt modificate”, a spus Vitor Gaspar într-un interviu pentru Reuters.

Ţările membre UE discută în prezent dacă firmele petroliere care fac profituri record, în contextul crizei energetice declanşate de invazia rusească din Ucraina, ar trebui să plătească taxe suplimentare pentru a-i ajuta pe consumatori să facă faţă exploziei inflaţiei.

Grupul petrolier francez TotalEnergies a estimat luna trecută că ar putea plăti taxe suplimentare de peste un miliard de euro dacă UE aprobă planurile Comisiei de a impune taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor de petrol şi gaze.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

David Popovici și Selly, apeluri către români în ziua alegerilor prezidențiale: „Hai la vot!”

Campionul olimpic la înot David Popovici a votat duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și a transmis un mesaj mobilizator către români. Și...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...
Ultima oră
Pe aceeași temă