19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalCompania Virgin Orbit intră în faliment

Compania Virgin Orbit intră în faliment

Compania Virgin Orbit, care proiectează rachete dedicate lansării de sateliţi de mici dimensiuni, a solicitat plasarea sub protecţia Legii falimentului din SUA, în vederea scoaterii la vânzare, a anunţat marţi compania.

Această decizie intervine după concedierea anunţată săptămâna trecută a 675 de angajaţi, reprezentând 85% din forţa de muncă a acestei filiale a imperiului miliardarului britanic Richard Branson.

„Deşi am depus eforturi considerabile pentru a ne îmbunătăţi situaţia financiară şi a obţine fonduri suplimentare, trebuie să facem ceea ce este cel mai bine pentru companie” a declarat preşedintele Virgin Orbit, Dan Hart, într-un comunicat.

Plasarea sub protecţia Legii falimentului „reprezintă cea mai bună cale pentru a identifica şi finaliza o vânzare eficace, care să optimizeze valoarea afacerii”, a adăugat el.

Racheta sa de 21 de metri lansată de pe un Boeing 747 din Cornwall, Marea Britanie, nu reuşise la începutul lunii ianuarie să ajungă pe orbită, provocând pierderea celor nouă sateliţi pe care îi transporta şi precipitând prăbuşirea Virgin Orbit.

Înfiinţată de Richard Branson în 2017, compania îşi propunea să ofere „o metodă nouă şi inovatoare de a lansa sateliţi” şi reuşise să plaseze pe orbită 33, potrivit lui Dan Hart.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă