4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalAvertismentul Băncii Mondiale. Vom avea scumpiri până în 2025

Avertismentul Băncii Mondiale. Vom avea scumpiri până în 2025

Preţurile la alimente şi energie, a căror creştere a fost agravată de războiul din Ucraina, ar putea rămâne la un nivel ridicat timp de mai mulţi ani, estimează Banca Mondială care a menţionat sfârşitul anului 2024, notează agerpres.

„Războiul din Ucraina a provocat un şoc major pe pieţele produselor de bază şi a modificat fizionomia schimburilor, a producţiei şi a consumului la nivel mondial”, susţine Banca Mondială într-un raport publicat marţi. Autorii raportului estimează că „preţurile se vor menţine la niveluri istorice până la sfârşitul lui 2024”.

Creşterea preţurilor la energie în ultimii doi ani a fost cea mai importantă înregistrată după criza petrolieră din 1973.

„La nivel global, este vorba de cel mai mare şoc asupra produselor de bază pe care l-am cunoscut după anii 1970”, adaugă instituţia internaţională.

„Acest şoc este agravat de recrudescenţa restricţiilor pentru comerţul cu produse alimentare, carburant şi îngrăşăminte”, estimează vicepreşedintele Băncii Mondiale, Indermit Gill, adăugând că aceasta face să planeze „spectrul stagflaţiei”.

În cazul preţurilor la energie, Banca Mondială mizează pe o creştere de peste 50% în acest an, urmată de o scădere în 2023 şi 2024. Pentru produsele non-energetice, precum cele agricole şi metalele, Banca Mondială prognozează o creştere de peste 20% în 2022 şi scăderi pe parcursul următorilor ani.

„Cu toate acestea, preţurile produselor de bază ar urma să rămână cu mult peste media din ultimii cinci ani şi, în cazul unui război prelungit sau al unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, ar putea deveni şi mai ridicate şi mai volatile decât se preconizează în prezent”, a avertizat Banca Mondială.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...
Ultima oră
Pe aceeași temă