4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăXTB România: În ce companii și-au investit banii românii în primele 4...

XTB România: În ce companii și-au investit banii românii în primele 4 luni din 2023

Anul 2023 a adus o dinamică volatilă pe piețe, optimismul investitorilor confruntându-se frecvent cu diferiți factori de risc. Totuși, există o tendință comună în top 10 cele mai tranzacționate acțiuni de către investitorii români în primele patru luni ale anului și anume că regăsim preponderent acțiuni din sectorul tehnologic, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.

Creșterea economică pe termen lung este o funcție a muncii, a capitalului și a inovației, iar tendințele demografice sunt negative în economiile cheie, context în care doar inovația poate conduce la creștere pe termen lung.

În mod indirect, euforia alimentată de AI a impulsionat sectorul tehnologic, indicele tehnologic american, Nasdaq, înregistrând cel mai bun trimestru din 2020 (un avans de aproape 17%) și o creștere de la începutul anului și până în prezent de peste 26%.

AI înseamnă concurență între Big Techs (companiile majore de tehnologie), care au cea mai mare pondere în indicii bursieri importanți. Piața „mizează” pe eforturi solide ale jucătorilor mari pentru a promova această tendință. Soluțiile AI pot ajuta la reducerea costurilor, la îmbunătățirea profiturilor și a marjelor pentru multe companii, iar pieței de valori îi place acest scenariu. Astfel, investitorii români arată interes pentru trendurile actuale, în special în contextul în care din ce în ce mai multe companii declară utilizarea capabilităților de inteligență artificială, motiv pentru care această tehnologie ar putea fi „revoluționară”.

În acest context, pe primele două poziții are clasamentului celor mai tranzacționate acțiuni internaționale de români se află acțiunile Tesla, listate pe bursa din SUA și pe cea din Germania. De la începutul anului și până în prezent, prețul acțiunilor Tesla listate în SUA înregistrează o creștere de aproape 70%, în timp ce varianta listată în Germania marchează o evoluție de la începutul anului de 41%.

Producția de vehicule electrice a accelerat în mod clar în ultimele luni, iar Tesla ar putea investi în inovații pentru a permite scalarea și eliminarea riscurilor lanțului său de aprovizionare.

Aceste eforturi, în special în ceea ce privește rafinarea litiului, simplitatea vehiculelor, optimizarea materialelor și ciclurile de învățare a software-ului, continuă să fie cu mult înaintea competitorilor. „Cu toate acestea, principalul semn de întrebare pe termen scurt pentru acțiunile Tesla rămâne marja brută a automobilelor deoarece compania continuă să crească ponderea vehiculelor ușoare pe plan global”, arată Radu Puiu.

Gigantul de comerț electronic din China, Alibaba, ocupă a treia poziție din clasamentul de achiziții pe bursele internaționale ale românilor. Totuși, evoluția companiei de la începutul anului până în prezent este una negativă, marcând o pierdere de aproximativ 12%.

În urmă cu opt luni, viitorul celor mai mari companii de internet din China arăta sumbru. Restricțiile pandemice au afectat vânzările iar reglementările dure din domeniul tehnologiei din Beijing i-au speriat chiar și pe cei mai îndrăzneți investitori. Acțiunile companiei au scăzut la unele dintre cele mai reduse niveluri din ultimii câțiva ani. Alibaba a raportat că veniturile au crescut cu 2% față de un an mai devreme, sub estimările analiștilor. Divizia sa de bază de comerț electronic online și unitatea de cloud computing au raportat o scădere a vânzărilor cu o singură cifră, deși cumpărăturile online au început să revină în martie. Redeschiderea economică nu a fost atât de entuziasmată precum se aștepta, populația mergând în vacanță, dar nu cheltuind la nivelurile pre pandemice.  Alibaba se află în plin proces de revizuire. A anunțat o reorganizare în martie, care a împărțit compania în șase unități și recent a anunțat un spin-off (desprindere) al diviziei sale de cloud, despre care compania a spus că va fi finalizată în 12 luni pentru a se pregăti pentru o listare publică. Aceste dificultăți, atât în China, cât și în străinătate, îi țin departe pe unii investitori, știind că firmele de internet nu vor reveni la ratele de creștere pe care le-au avut cu un deceniu înainte. Alții cred că merită mai multă atenție.

Pe locul patru se situează Marathon Digital Holdings, companie ce se ocupă cu tehnologia activelor digitale, în special cu minarea de criptomonede. De la începutul anului și până în prezent, compania înregistrează un randament de 178%.

Bitcoin și acțiunile cripto în acest an au crescut, în mare parte pe ideea că Rezerva Federală este gata să își încheie campania intensă de creștere a ratei dobânzilor și ar putea reduce ratele, ceea ce ar fi benefic pentru activele mai riscante, cum ar fi criptomonedele și, prin urmare, acțiunile legate de activele digitale. De asemenea, Marathon Digital a anunțat un parteneriat cu firma de dezvoltare a activelor digitale Zero Two pentru a dezvolta două site-uri de cripto mining în Abu Dhabi. Aceste acțiuni tind să replice dinamica Bitcoin, dar într-o manieră multiplicată. Când prețul Bitcoin crește, acestea tind să avanseze rapid, dar se întâmplă invers când Bitcoin scade. Acest lucru le face mai volatile decât Bitcoin, motiv pentru care investitorii trebuie să fie atenți.

A cincea poziție a clasamentului este ocupată de părintele Google, Alphabet. Gigantul tehnologic înregistrează un randament de la începutul anului până în prezent de peste 33%. Entuziasmul legat de sectorul AI este unul dintre catalizatorii care au alimentat evoluția companiei. Firma este unul dintre actorii care sunt așteptați să fie importanți în sector, previzionându-se ca AI-ul să îmbunătățească eficiența activității companiei cu motoarele de căutare. În consecință, creșterea veniturilor motorului de căutare ar putea accelera deoarece va lua o cotă de piață uriașă de la platformele publicitare non-digitale. De asemenea, inteligența artificială ar putea fi utilizată pentru a îmbunătăți evoluția YouTube iar serviciul va putea face reclamele mult mai interactive. În plus, Alphabet ar trebui să poată oferi servicii AI prin Google Cloud.

Locul al șaselea din clasament este ocupat de UiPath, „unicornul” românesc continuând să își facă simțită prezența în portofoliile și preferințele românilor. Chiar dacă nu este cel mai impresionant nume din listă, nici după sonoritate, nici după performanță, evoluția de la începutul anului și până în prezent este similară cu cea a gigantului Google, un avans de peste 33%.

UiPath este considerat lider pe piața de automatizare a proceselor robotizate. Software-ul său ajută companiile să reducă costurile și erorile operaționale prin automatizarea multor sarcini repetitive legate de muncă, cum ar fi introducerea datelor. Platforma este alimentată de modele de inteligență artificială care învață cum îndeplinesc angajații sarcini comune în aplicațiile lor de afaceri. Aceste modele construiesc apoi „roboți” software care pot replica acele fluxuri de lucru, ceea ce înseamnă că nu mai trebuie să fie făcute manual. Din acest punct de vedere, compania a beneficiat de hype-ul (entuziasmul) AI, evaluarea firmei împingând evaluarea de piață să depășească pragul de 9 miliarde de dolari. Compania a raportat pe 24 mai rezultate trimestriale care au depășit estimările în ceea ce privește veniturile și câștigul per acțiune, însă valorile continuă să fie negative, fapt ce face ca firma să nu fie profitabilă în prezent. Având în vedere că în ultimele patru trimestre, compania a depășit de patru ori estimările consensuale în privința EPS (earnings per share, câștigul per acțiune) trendul sugerează că firma ar putea intra în teritoriul pozitiv în viitor, odată cu dezvoltarea sectorului AI.

Palantir Technologies ocupă locul 7 în topul companiilor tranzacționate de români, obținând un randament de peste 91% de la începutul anului și până în prezent, profitând de „valul” de accelerare a adoptării inteligenței artificiale (AI) și a redresării în curs a acțiunilor din sectorul tehnologic. 

În timp ce entuziasmul din jurul AI a contribuit la stimularea creșterii acțiunilor companiei, rezultatele financiare mai bune decât se așteptau ale Palantir au fost un factor important. Investitorii au din ce în ce mai multă speranță că factorii de risc macroeconomici care au afectat acțiunile Palantir în ultimul an s-ar putea tempera în sfârșit. Compania a generat profit pentru al doilea trimestru consecutiv și acum se așteaptă să rămână profitabilă în fiecare trimestru din acest an.

A opta poziție în top este ocupată de Opendoor Technologies, o companie online care cumpără și vinde proprietăți imobiliare rezidențiale. Acțiunile Opendoor Technologies au început anul la minime istorice, însă au reușit să se aprecieze cu peste 132% până în prezent. Compania de tip home-flipping (cumpărare și vânzare de case) a emis o orientare EBITDA ajustată pentru Q2, mai bună decât estimarea consensului, iar câștigurile și veniturile din Q1 au depășit marje confortabile.

Evoluția firmei a fost ajutată de o cerere în continuare solidă pentru locuințe. Vânzările de case noi unifamiliale din SUA au crescut în aprilie la cel mai mare nivel din ultimele 13 luni, stimulate de o penurie persistentă de case deținute anterior pe piață și de o scădere bruscă a prețurilor față de nivelurile ridicate de anul trecut.

Acțiunile majore din sectorul tehnologic traversează un început de an 2023 grozav. După ce 2022 a fost dificil pentru sectorul de tehnologie, mulți investitori oferă acestor companii o altă perspectivă astăzi. Odată cu criza din sectorul bancar, de exemplu, este de înțeles de ce investitorii au mutat o parte dintre fonduri înapoi în tehnologie, ca un activ de refugiu.

În acest context, ultimele două poziții ale clasamentului sunt ocupate de Nvidia, respectiv, Apple.

Acțiunile producătorului de semiconductori Nvidia s-au bucurat de o creștere incredibilă în 2023. Acțiunile au crescut cu peste 113% până în prezent. Astfel, capitalizarea de piață a gigantului de cipuri a depășit 750 miliarde de dolari, devenind a cincea companie ca mărime din Statele Unite după capitalizarea bursieră.

Această dinamică este relativ nesusținută de aspectele fundamentale. Pentru ultimul trimestru, veniturile Nvidia au scăzut cu 21% de la an la an. Câștigul pe acțiune a scăzut cu 52% față de aceeași perioadă a anului trecut, la doar 0,57 dolari. Având în vedere reducerea bruscă a cererii de plăci grafice și reducerile de preț asociate, nu este surprinzător că rezultatele Nvidia au avut de suferit în ultima perioadă.  Inteligenţa artificială este principalul motor al firmei. Nvidia este un lider incontestabil în AI și, la un moment dat, în viitorul îndepărtat, se prognozează ca Nvidia să câștige mult din inovațiile AI. În 2023, însă, Nvidia se bazează pe lucruri precum sectorul de gaming și centrele de date pentru a genera vânzări, iar aceste categorii sunt într-o recesiune.

Randamentul Apple de la începutul anului până în prezent este de peste 37%. Cel mai bun argument pentru Apple este stabilitatea companiei. Investitorii s-au orientat către acțiunile firmei într-un mediu macroeconomic problematic.

Apple deține un brand de consum impunător, o putere amplă de stabilire a prețurilor și un produs de bază pentru consumatori, indiferent de ce se întâmplă în economia mai largă. Rezultatele operaționale reale nu justifică evoluția actuală. În cel mai recent raport trimestrial al câștigurilor, Apple a anunțat că veniturile au scăzut cu 5% de la an la an. Câștigul pe acțiune al companiei a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut. Apple are o afacere grozavă. Și ar trebui să aibă o perspectivă destul de stabilă pentru viitor. Totuși, piața telefoanelor inteligente pare saturată, iar Apple nu a demonstrat prea multă inovație în ultimii ani.

Top 10 companii preferate de investitorii români în 2023:

1. TSLA.US

2. TSLA.DE

3. BABA.US

4. MARA.US

5. GOOGL.US

6. PATH.US

7. PLTR.US

8. OPEN.US

9. NVDA.US

10. AAPL.US

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Israel intensifică atacurile în Fâșia Gaza: bilanț tragic și evacuări de spitale

Atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 17 palestinieni, inclusiv opt persoane aflate într-o școală care adăpostea familii strămutate, conform...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...
Ultima oră
Pe aceeași temă