1.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSprijin pentru IMM-urile românești

Sprijin pentru IMM-urile românești

Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ prin care actualizează IMM Invest Plus, programul care facilitează accesul la finanțare al firmelor care nu au sumele necesare pentru proiectele de investiții și pentru continuarea activității.
Prin aceste modificări, ajutoarele acordate în baza schemelor din Cadrul temporar Ucraina și care sunt rambursate înainte de acordarea unor noi ajutoare în temeiul aceluiași Cadru nu se cumulează atunci când se calculează depășirea plafonului prevăzut de lege.

De asemenea, se majorează pragurile valorice ale ajutorului de stat, constituit din valoarea comisionului de risc, a celui de administrare, aferent garanției, pe toată durata de valabilitate a acesteia și a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni. Noile praguri sunt de până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro pe întreprindere/UAT-uri, respectiv echivalentul în lei a 62.000 euro/întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare și 75.000 euro/întreprindere în cazul celor din domeniile pescuit și acvacultură. Respectarea acestor praguri valorice se aplică și în cazul refinanțărilor.
O altă modificare vizează majorarea plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat cu 10,25 miliarde lei, respectiv de la 7,5 miliarde lei la 17,75 miliarde lei concomitent cu creșterea bugetului schemei de ajutor de stat la 1,93 miliarde lei și majorarea numărului de beneficiari la 24.786.
Nu în ultimul rând se precizează că ajutorul de stat sub forma grantului care este suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni generale, va fi virat trimestrial în contul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.), Fondul Român de Contragarantare (F.R.C.) sau Fondul de Garantare a Creditului Rural (F.G.C.R.).

In categoria beneficiarilor eligibili pentru componenta GARANT CONSTRUCT și INNOVATION sunt incluse și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie.

Programul IMM Invest Plus poate fi accesat până la 31 decembrie 2022.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă