Ordonanțe de urgență pentru a sprijini salariații din companiile vizate de sancțiunile economice împotriva Rusiei este pe masa Guvernului. Este vorba de prevederi care vizează în special acordarea șomajului tehnic pentru acești angajați.
Misterul Muncii și Solidarității Sociale, alături de partenerii sociali, elaborează acest proiect de ordonanță de urgență.
Ministrul de resort, Marius Budăi, a precizat că se va urmări punerea la punct a unui mecanism care a funcționat și în perioada stării de urgență instituită din cauza pandemiei de COVID-19. Este vorba de acordarea șomajului tehnic pentru acele companii care sunt afectate din cauza sancțiunilor europene impuse Rusiei.
„Pregătim o ordonanță de urgență care va avea prevederi pentru șomajul tehnic. Am convocat deja la Ministerul Muncii o comisie de dialog social, exact strict pentru această problemă. Se pare că sunt soluții și, cu siguranță, eu, pentru șomajul tehnic, am prins un articol în ordonanța de urgență, cu o anumită derogare. Cum am identificat pentru plata șomajului, cu siguranță vor fi și pentru salarii. Există soluții, oamenii să nu se panicheze”, a declarat Budăi.
Marius Budăi a mai precizat că proiectul acestei ordonanțe de urgență trebuie mai întâi să fie aprobat de coaliția de guvernare și abia apoi va fi trimis executivului spre adoptare.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!