În contextul în care Parlamentul și Guvernul au în vedere modificarea legislației, în acord cu prevederile din PNRR – unde pensiile militare de stat, care sunt plătite din contribuțiile beneficiarilor, la care se adaugă o coplată din bugetul consolidat al statului, au fost asimilate, fără temei, în 2020-2021, cu pensiile de serviciu –, SNPP argumentează că pensiile militarilor și polițiștilor români și ale celor din statele NATO/UE care datează de foarte mulți ani nu sunt pensii speciale.
Câteva argumente juridice/texte de lege, vizavi de existența dintotdeauna și pentru viitor a pensiilor militare de stat, care arată clar obligațiile profesionale, complexitatea și importanța misiunilor, interdicțiile de a desfășura alte activități lucrative, incompatibilitățile cu alte profesii etc., precum și câteva linkuri, care reflectă riscurile profesionale și periculozitatea sporită a profesiei de polițist/militar:
- LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat
Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat sunt următoarele:
a)principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceloraşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta;
b)principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c)principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
d)principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;
e)principiul autonomiei, bazat pe organizarea, conducerea şi administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;
f)principiul recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi familiile acestora pe timpul carierei.
- LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
Art. 1
(1)Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.
(2)Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite.
(3)Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut.
Art. 6 – Poliţistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit prezentei legi pentru condiţiile speciale şi riscurile pe care le implică exercitarea profesiei.
SECŢIUNEA 2: Îndatoririle poliţistului
Art. 41 – Poliţistul este dator:
a) să fie loial instituţiei din care face parte, să respecte principiile statului de drept şi să apere valorile democraţiei;
b) să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană, în special faţă de grupurile vulnerabile, să îşi consacre
activitatea profesională îndeplinirii cu competenţă, integritate, corectitudine şi conştiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege;
c) să îşi perfecţioneze continuu nivelul de instruire profesională şi generală;
d) să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate;
e) să fie respectuos, cuviincios şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni;
f) să acorde sprijin colegilor în executarea atribuţiilor de serviciu;
g) să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la faptele de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştinţă;
h) prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţia şi încrederea impuse de profesia de poliţist.
Art. 42 – Poliţistul este obligat:
a) să păstreze secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor dobândite în timpul desfăşurării activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiţiei sau legea impun dezvăluirea acestora;
b) să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în aşa fel încât să nu beneficieze şi nici să nu lase impresia că beneficiază de datele confidenţiale obţinute în calitatea sa oficială;
c) să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competenţelor legal stabilite;
d) să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care face parte.
e) să informeze de îndată structura de resurse umane a unităţii din care face parte despre dobândirea calităţii procesuale de învinuit sau inculpat, precum şi despre măsurile procesuale penale dispuse ori hotărârile penale pronunţate împotriva sa.
Art. 43 – Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:
a) să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau pentru alţii, în considerarea calităţii sale oficiale, daruri sau alte avantaje;
b) să rezolve cereri care nu sunt de competenţa sa ori care nu i-au fost repartizate de şefii ierarhici sau să inter-vină pentru soluţionarea unor asemenea cereri, în scopurile prevăzute la lit. a);
c) să folosească forţa, altfel decât în condiţiile legii;
d) să provoace unei persoane suferinţe fizice ori psihice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane;
e) să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
f) să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicaţii cu caracter politic, imoral sau care instigă la indisciplină;
g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unităţii de poliţie din care face parte, interese de natură să compromită imparţialitatea şi independenţa acestuia.
Art. 44
(1) Serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu.
(2) Poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii.
(3) În situaţii de catastrofe, calamităţi sau tulburări de amploare ale ordinii şi liniştii publice ori alte asemenea evenimente poliţistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de poliţie din care face parte.
(4) La instituirea stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, poliţistul aflat în concediu de odihnă, concediu de studii, învoire plătită sau concediu fără plată este obligat să contacteze în cel mai scurt timp posibil şeful nemijlocit, care dispune cu privire la condiţiile de întrerupere a acestor situaţii şi de reluare a activităţii, în funcţie de specificul acesteia şi necesităţile unităţii.
(5) În situaţia instituirii stării de urgenţă, şeful unităţii poate dispune/aproba, în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi de specificul activităţilor şi necesităţile unităţii, efectuarea totală/parţială a concediului de odihnă sau acordarea unor zile de învoire plătită, după caz.
(6) Pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, şefii unităţilor stabilesc programul de lucru al acestora în funcţie de specificul şi necesităţile unităţii.
SECŢIUNEA 3: Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
Art. 45 – (1) Poliţistului îi este interzis:
a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă în favoarea acestora;
b) să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;
c) să candideze pentru autorităţile administraţiei publice locale, Parlamentul României şi pentru funcţia de Preşedinte al României;
d) să exprime în public opinii contrare intereselor României;
e) să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;
f) să adere la secte, organizaţii religioase sau la alte organizaţii interzise de lege;
g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar;
h) să exercite activităţi cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului sau a instituţiei din care face parte;
i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Poliţistul poate prezenta în public, numai în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, informaţii şi date obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date şi informaţii, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viaţa intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori de judecare.
(3) Datele şi informaţiile clasificate, potrivit legii, obţinute de poliţist în timpul exercitării atribuţiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.
- LEGE nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
Art. 4 – (1) Cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele situaţii:
a) în activitate, când ocupă o funcţie militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menţine şi pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcţii pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcţii, precum şi atunci când sunt puse la dispoziţie: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate.
Pot fi ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri în activitate persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară;
b) în rezervă, când nu ocupă o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;
c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar.
Art. 5
Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate sunt militari profesionişti. Profesia de cadru militar este menită să asigure funcţionarea, perfecţionarea şi conducerea organismului militar în timp de pace şi de război.
Secţiunea 3: Interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
Art. 28 – (1) Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice;
b) să candideze pentru a fi alese în administraţia publică locală, în Parlamentul României şi în Parlamentul European, precum şi în funcţia de Preşedinte al României;
c) să declare sau să participe la grevă.
Art. 29 – (1) Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi, astfel:
a) exprimarea în public a opiniilor politice nu este permisă;
b) exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României şi forţelor armate nu este permisă;
c) prezentarea, în public, de informaţii cu caracter militar de către cadrele militare nu este permisă, cu excepţia celor care au atribuţii în acest sens, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale;
d) aderarea la culte religioase este liberă, mai puţin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum şi la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei;
e) constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-ştiinţific, cultural, sportiv-recreativ sau caritabil, cu excepţia celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii şi disciplinei specifice instituţiei armatei, este permisă în condiţiile stabilite prin regulamentele militare.
g) participarea la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepţia activităţilor la care se participă în misiune;
h) cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condiţiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.
i) pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, primirea în audienţă şi soluţionarea petiţiilor se suspendă.
Art. 30
(1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate au obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
(2) Cadrelor militare în activitate le este interzis:
a) să îndeplinească alte funcţii decât cele în care sunt încadrate, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale;
b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, cu excepţia celor numite în consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Apărării Naţionale şi ale filialelor acestora, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.
Art. 31
(1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în rezervă, pe timpul cât sunt concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, pot rămâne membri ai partidelor, formaţiunilor sau organizaţiilor politice, precum şi ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă desfăşurarea oricăror activităţi cu caracter politic sau sindical, în unităţi militare.
Secţiunea 4: Disciplina militară
Art. 32
(1) Disciplina militară constituie unul dintre factorii determinanţi ai capacităţii operaţionale a forţelor armate şi se bazează atât pe acceptarea conştientă a normelor de comportament stabilite, cât şi pe acordarea recompenselor şi aplicarea sancţiunilor disciplinare.
(2) Disciplina militară asigură respectarea de către militari a normelor legale, a ordinelor comandanţilor/şefilor date cu respectarea normelor de drept, regulilor de angajare ori obiceiurilor războiului, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a unităţii, îndeplinirea misiunilor specifice şi buna desfăşurare a activităţilor din armată.
(3) Comandantul/Şeful dispune de prerogativă disciplinară, având competenţa de a acorda recompense şi de a aplica sancţiuni disciplinare cadrelor militare, potrivit prezentei legi.
– LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
Art. 3
(1) Statutul special al poliţistului de penitenciare este conferit de natura atribuţiilor de serviciu care implică îndatoriri şi riscuri deosebite.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, poliţistul de penitenciare este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite prin lege. În executarea misiunilor de pază, escortare, supraveghere şi intervenţie, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, poliţistul de penitenciare poate folosi, în condiţiile legii, tehnica, mijloacele şi armamentul din dotare.
SECŢIUNEA 3: Îndatoririle poliţiştilor de penitenciare
Art. 119 – Poliţistul de penitenciare are următoarele obligaţii:
a) să cunoască şi să respecte principiile generale prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi, precum şi să apere valorile democraţiei;
b) să respecte şi să protejeze viaţa, sănătatea şi demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile şi libertăţile acestora;
c) să împiedice orice acţiune care presupune discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel;
d) să execute, cu profesionalism şi în termenul stabilit. toate atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului, precum şi dispoziţiile date de conducătorii ierarhici;
e) să fie disciplinat, respectuos şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni şi să respecte ierarhia conferită de funcţia şi gradul profesional deţinute;
f) să informeze în scris conducătorii ierarhici şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la infracţiunile de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul;
g) să manifeste preocupare şi interes pentru perfecţionarea nivelului de instruire profesională;
h) să păstreze secretul de stat şi de serviciu, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea informaţiilor sau documentelor care au acest caracter, în condiţiile legii;
i) să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuţiilor ce îi revin;
j) să se conformeze dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3);
k) să respecte întocmai programul de muncă;
l) să se prezinte la programul de muncă stabilit. precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate;
m) să informeze şeful ierarhic despre existenţa unui conflict de interese privind exercitarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile legii;
n) să se prezinte la unitatea din care face parte, în situaţii de catastrofe, calamităţi, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deţinere sau alte tulburări de amploare ale activităţilor în unităţile penitenciare;
o) să acţioneze, conform legii, la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi război;
p) să depună declaraţiile de avere şi de interese, potrivit legii;
q) să informeze şeful ierarhic despre existenţa în unitatea în care îşi desfăşoară activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de soţ/soţie sau rude până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soţul/soţia, în situaţia în care ia cunoştinţă de aceste situaţii;
r) să aducă la cunoştinţa compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reşedinţa, precum şi schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea acestora.
Art. 120 – Ofiţerilor şi agenţilor din sistemul administraţiei penitenciare le este interzis:
a) să dispună, să exercite, să instige ori să tolereze acte de tortură sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în aşezămintele de deţinere;
b) să primească, să solicite ori să accepte, direct sau indirect, pentru ei ori pentru alte persoane, în considerarea calităţii lor oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii;
c) să intervină pentru soluţionarea unor cereri sau lucrări care nu sunt de competenţa lor ori nu le-au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care nu sunt activităţi specifice funcţiei pe care au fost numiţi;
d) să recurgă la forţă sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate în alte condiţii decât cele expres prevăzute de lege;
e) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă în favoarea acestora;
f) să adere la asociaţii, organizaţii religioase sau de altă natură, nerecunoscute potrivit legii sau interzise prin lege.
Art. 121 – (1) Poliţiştii de penitenciare sunt în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt chemaţi să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care sunt soţ/soţie, rude de gradul I sau, după caz, au relaţii cu caracter patrimonial;
b) sunt chemaţi să participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soţul/soţia sau o rudă de gradul I;
c) interesele lor patrimoniale, ale soţului sau rudelor lor de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(2) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe între poliţiştii de penitenciare care sunt soţi sau rude de gradul I.
(3) În cazul existenţei unui conflict de interese, poliţistul de penitenciare este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să îl informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul unităţii, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct poliţistul de penitenciare în cauză, va desemna un alt poliţist, care are aceeaşi pregătire şi acelaşi nivel de experienţă.
(5) Încălcarea dispoziţiilor alin. (3) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.
(6) Prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la conflictul de interese se aplică în mod corespunzător
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI din 21 noiembrie 1991 – REPUBLICARE*)
Art. 16: Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
Art. 29: Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
Art. 30: Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Art. 37: Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
Art. 38: Dreptul de a fi ales în Parlamentul European În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European
Art. 40: Dreptul de asociere
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
Art. 43: Dreptul la grevă
(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
Art. 53: Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Art. 118: Forţele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.
(5) Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
- LEGE nr. 367 din 19 decembrie 2022 privind dialogul social
Art. 156 – Participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la grevă.
Art. 170
Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar şi personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Justiţiei şi din instituţiile şi structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul angajat de forţele armate străine staţionate pe teritoriul României, precum şi alte categorii de personal cărora li se interzice exercitarea acestui drept prin lege
- LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
Art. 96
Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului
Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie „o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale”, ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensaţie parţială menţionată de Curte, pentru că diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment. Acordarea acestui supliment, aşa cum se poate desprinde şi din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special. Această compensaţie, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. În acest sens, trebuie observat că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie se referă distinct la dreptul la pensie faţă de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare. Se poate spune că, faţă de acestea, Constituţia instituie mai degrabă o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiţionarea posibilităţii statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, aşa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestaţii ale statului nu li se opune contribuţia asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum şi caracterul succesiv al acestor prestaţii, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Relevantă în acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea consideră că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară.
Partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.
Cu privire la partea contributiva a pensiei – „examinând criticile de neconstituţionalitate referitoare la diminuarea prin lege a cuantumului pensiei contributive, aflate în plată, Curtea Constituţională a statuat următoarele: „Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acestuia nu poate fi acceptată nici măcar temporar” (Deciziile nr.872 din 25 iunie 201047 şi nr.874 din 25 iunie 2010).
Sesizări de neconstituţionalitate au mai fost formulate şi în ceea ce priveşte desfiinţarea pensiilor de serviciu ale magistratilor.
În acest sens, Curtea Constituţională a reiterat că pensia de serviciu este compusă din două elemente şi anume: pensia contributivă şi un supliment acordat de stat pe baza diferitelor criterii (Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 şi nr.1380 din 18 octombrie 2011).
Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Ca excepţie, Curtea, prin Decizia nr.873 din 25 iunie 2010, a statuat că eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor şi procurorilor este neconstituţională, întrucât încalcă principiul independenţei justiţiei prevăzut de art.124 din Constituţie.
Curtea prin decizia sus citată a constatat că „statutul constituţional al magistraţilor, statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de serviciu ca o
componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept”.
”nesocotirea faptului ca în România, ca şi în statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, „dreptul la pensie de serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice – armata, poliţia şi serviciile speciale”. În acest sens, se arata ca justificarea acordării şi menţinerii pensiei de serviciu, în cazul magistraţilor, rezida în statutul special al acestora, care le interzice exercitarea unor activităţi producătoare de venituri, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcţiei de magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare, pentru întregul personal al forţelor de apărare a ordinii publice, a ordinii de drept.”…
Astfel pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca şi pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraţilor, cat şi în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul
Curtea Constituţională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii.Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natura să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţa cat mai apropiat de cel avut în timpul activităţii.
Un alt element comun care justifica în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implica exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuţiilor lor militarii şi magistraţii, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a purta uniforma şi dreptul de a folosi, în condiţiile legii, arme, iar, în mod corespunzător, în cazul magistraţilor, art. 91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede dreptul acestora şi al familiilor lor de a fi protejati în situaţiile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor ameninţări. De asemenea, art. 129 din Constituţie prevede că „Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor”, iar în aplicarea acestor dispoziţii constituţionale art. 143 din Legea nr. 92/1992, republicată, stabileşte obligaţia Ministerului de Interne în acest sens. În sfârşit, art. 239 din Codul penal, reglementand infracţiunea de ultraj, prevede în alineatul final agravarea pedepsei în cazul în care infracţiunea este „[…] săvârşită împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm, ori alt militar”.
Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al activităţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune celor două categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv şi rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigente, restrictii şi riscuri
Principiul neretroactivitatii legii – o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare
