7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieSe dau primele amenzi în scandalul facturilor. Care sunt companiile verificate

Se dau primele amenzi în scandalul facturilor. Care sunt companiile verificate

ANRE a dat primele amenzi în scandalul facturilor companiilor Electrica Furnizare și Gaz Vest.

Cei doi furnizori au fost sancționați pentru neaplicarea schemei de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021.

Ăntr-un comunicat de presă al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) se precizează că: „ANRE a finalizat parțial acțiunile de control demarate în data de 12.01.2022 la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale. Astfel, au fost finalizate verificările privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației”.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societățile ELECTRICA FURNIZARE și GAZ VEST, nu au aplicat clienților beneficiari schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, pentru luna noiembrie 2021, afectând astfel interesele economice ale clienților finali beneficiari ai schemei”, se arată în comunicatul ANRE.

De ce s-au acordat primele amenzi în scandalul facturilor

Pentru faptele săvârșite, societatea ELECTRICA FURNIZARE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei, iar societatea GAZ VEST cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin.

ANRE continuă acțiunile de control la furnizorii de energie electrică și gaze naturale, urmând ca, după finalizarea acestora, concluziile și eventualele sancțiuni și măsuri aplicate, să fie făcute publice.

„Reamintim clienților finali care sunt pașii de urmat dacă au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale:

  • Clienții finali care au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuție pentru clarificări, acesta având obligația transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real.
  • În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată.

Recomandăm clienților finali de energie electrică/gaze naturale următoarele:

  • să încheie o convenție de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale;
  • să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis
  • să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul și să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia;
  • să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condițiilor contractuale, în special modificarea prețurilor/tarifelor. Dacă aceste modificări nu respectă condițiile prevăzute în contract (preț fix pe o anumită perioada de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanța de judecată”, mai transmite ANRE.
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...
Ultima oră
Pe aceeași temă