-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăRobor la 3 luni bate noi recorduri. Scumpiri uriașe la creditele în...

Robor la 3 luni bate noi recorduri. Scumpiri uriașe la creditele în lei

ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a ajuns la 3,03% pe an, astăzi, de la 3,01%, față de ieri, arată datele BNR.

ROBOR la 6 luni, folosit în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,15%, de la 3,14% pe an în ziua anterioară.

ROBOR la 12 luni a crescut la 3,24% pe an, de la 3,23% în ședința precedentă.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), se situează la 1,17% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2021, mai mare decât  în urmă cu trei luni, de 1,08%.

Robor la 3 luni, aproape dublat într-un an

La începutul anului 2021, indicele ROBOR la 3 luni era 1,98%. Minimul anului a fost atins pe 7 iunie, când indicele a fost 1,49%.

Din toamnă dobânzile au început să crească, pe fondul deciziei Băncii Centrale, prima de acest fel în ultimii trei ani, de a majora dobânda cheie. În 23 septembrie, valoarea ROBOR la 3 luni ajunsese la 1,57%.

Indicele a încheiat anul la 3.01%, nivel dublu față de cel înregistrat la jumătatea anului.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă