12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăRevolut lansează cardurile personalizate

Revolut lansează cardurile personalizate

Revolut lansează pentru clienții din România opțiunea Card personalizat. Noua variantă le permite clienților Revolut să își creeze un design personalizat care va fi imprimat monocrom pe cardul ales.

Personalizarea se poate face cu imagini, texte, emoji, schițe de mână, Revolut devenind primul jucător din industrie care le oferă clienților ocazia de ”a-și desena” cardurile. Prin acest nou serviciu, Revolut implică utilizatorii în procesul de design și, pe lângă controlul asupra propriilor fonduri financiare, le oferă acestora ocazia de a decide și cum arată instrumentul care le permite să își gestioneze eficient cheltuielile, economiile și investițiile.

Inovație și personalizare în utilizarea cardurilor

Inovația adusă de această opțiune constă în faptul că utilizatorul nu doar încarcă o imagine existentă, ci are posibilitatea de a-și schița propriul design direct în aplicație. Design-ul personalizat este transpus în varianta monocromă și, ulterior, se imprimă fie prin gravarea cu laser, în cazul cardurilor deținute de clienții care au optat pentru un plan Revolut Metal, fie se printează, pe cardurile clienților care au ales serviciile Plus și Premium.

Clienții care vor să aibă un card personalizat vor accesa funcționalitatea din aplicația Revolut, unde își vor desena propria creație sau vor opta pentru o imagine dintr-o librărie. Funcționalitatea permite adăugarea sau eliminarea de detalii grafice sau texte, iar, la final, utilizatorii vor verifica dacă imaginea propusă corespunde termenilor Revolut cu privire la personalizarea cardurilor.

Potențialul de piață

Personalizarea este o tendință în creștere la nivel mondial și vizează atât produsele și serviciile destinate uzului propriu, cât și pe cele care sunt achiziționate pentru a fi oferite. Tot mai mulți consumatori doresc să își exprime propriile valori și trăsături de personalitate prin utilizarea de obiecte și produse care sunt unice, manufacturate sau care ies în evidență.

“Așteptările clienților cresc de la o zi la alta, iar tendința de personalizare se manifestă în diverse moduri – mobilitate, personalizare în timp real, livrare rapidă a produselor personalizate sau servicii care permit sisteme de tipul save-for-later. Acest nou serviciu asociat planurilor pe bază de abonament este un avantaj suplimentar pentru clienții noștri, dar și o dovadă de încredere reciprocă. Este încurajator să vedem cât de populare sunt planurile Revolut și credem că opțiunea de card personalizat va fi apreciată de clienți și va face ca oferta noastră să fie și mai atractivă pentru utilizatori”, a declarat Alan Chang, Chief Revenue Officer Revolut.

Cardurile personalizate sunt disponibile pentru clienții Revolut care optează pentru unul dintre planurile Plus, Premium sau Metal. Tipul de personalizare diferă în funcție de planul ales. De asemenea, clienții existenți pot opta să treacă la un plan superior, cum ar fi Premium, pentru o gamă mai mare de culori și imagini și un card elegant, cu design minimalist, în nuanțele Gri Spațial, Argint sau Roz Auriu. În cazul în care optează pentru planul Revolut Metal, pe lângă opțiunea de personalizare, clienții primesc un card de 18 g din metal, fabricat dintr-o singură foaie de oțel, disponibil în gama de nuanțe Lavandă, Aur, Roz, Argint, Gri Spațial și Negru. Prețul unui card personalizat pornește de la 14,99 lei.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă